Balaurul - Vestitorul Cel Străvechi din Colinde

Tribul lui Dan avea un şarpe cu pene ca steag...

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2009 All Rights Reserved. Copyright Requests Here Please !

Bun! Tribul lui Dan, cel mai de sus, sau primul venind în Ţara Sfântă dinspre Liban, avea un stindard „elenistic”. Atribut solar apoi unul de vestitor. E bine de cunoscut la început de an. Dar la fel mai aveau şi alţii...

Iată la cine mă gândesc : Cine a parcurs un pic blogoreea mea, a ghicit! Am adâncit mai departe studiul lui Abaris Hiperboreanul, dezvoltându-i contextul. Dar mai ales am început a pricepe câte ceva din colateralele istoriei acestui preot dac al soarelui. Un om al locului. Este deci vorba de cineva mai simplu, la suflet curat, cu ochi limpede - „Aplu”. Dar un om puternic, discret, vestit, care face peste tot mult bine, de parc-ar fi responsabil de întreaga Creaţie. Abaris pare a avea ardoarea monoteismului pur, pentru care sfântul Vasile cel Mare îl cita, Iamblich sau Porfirie îl admirau, iar printre greci multe laude avea ( Nota 177 ). Cine este prin urmare acest precursor care purifica prin ape ? Povestea e mare, deci, cum suntem la început de an, ţineţi-vă tare :

Herodot susţinea ( Istorii, 1,173, e drept, într-un ἅπαξ λεγόμενον) că lyci-enii sunt soly-moi. Sunt aceiaşi soly-moi pe care Tacit ( Istorii, 5.2, cf. Iosif Flaviu, Contra Apionem 1.172, Homer, Iliada, 6.179-186, Odiseea, 5.283, Pindar, Ode olimpice 13.86-90) îi recunoaşte drept fondatori ai Hyero-soly-mului, sfânta cetate a soarelui. Aceşti licieni, „popor al mării” - cunoscut de egipteni drept arcaşii lukka, fii ai lui Ares (citit pe dos Sera ) au un coif caracteristic cu pene (săgeţi luminoase circumcapilare) faimos şi printre alţi „troieni penaţi” cum sunt proto-ionienii şi carienii.

Fig. 1 : Ideile mereu proaspete ale lui Nicolae Densuşianu, geniu fără pereche prin intuiţiile trecutului real al neamului nostru. © Editura Carol Göbl, Minerva sau moştenitoarele lor.

Acesta este, in nuce, faimosul coif roman cu „peria” lui cu tot. El aminteşte de un cult vechi, necunoscut, trece în glifele de pe discul din Phaistos, face din proto-romanii dardani un popor al mării şi pune într-o lumină tare fastă cercetările istorice, nepropagandistice, critice, ale începuturilor omenirii adânc ori drept credincioase, care ne preocupă atâta.

Fig. 2 : Coif penat prototipic, caracteristic protoionian.

Sunt oare aceste podoabe capilare amintiri sau numai reprezentări ale faimoşilor bălauri ai începuturilor sau ai apelor primordiale, băl-aurii, cei peste tot vestitori ? Până la Leviatan, să ne oprim un pic la acest paradoxal de necunoscut trecut roman. Iată, chiar în vremea târzie a împăratului Constantin, ce steaguri umpleau Roma la triumfurile sale :

(...) eumque post antegressos multiplices alios purpureis subtegminibus texti circumdedere dracones hastarum aureis gemmatisque summitatibus inligati, hiatu vasto perflabiles et ideo velut ira perciti sibilantes caudarumque volumina relinquentes in ventum. (Ammianus Marcellinus, Rerum gestarum LIBER XVI Cap. X. 7)

Fig. 3 : Musei Capitolini, Roma. Photo : Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2007 danwaniek.org

Astfel agitau deci stindardele romanii. Cum să nu includem oare aici misteriosul steag dacic, deja tricolor, cu cap roşu de „lup”, trup galben ca spicul, şi coada albastră ca un amurg pe munte, pe care, de mici copii, en clichée l-am pritocit atâta, spălăcit, că am uitat cât sunt de tainice vibraţiile sale ? Spun acestea deoarece este vorba mai ales de un cap prototipic luminos, cu păr de aur moale, ca în imaginile geniale ale lui Eminescu. Sau chiar ca şarpele strălucitor cu plete dalbe, faimosul Glykon ? Sau, oare, chiar în Glykon...

Fig. 4 : Nu este limpede cât de vechi e de fapt cultul alexandrin al lui Glykon. Dar e vestit, peste tot, mai ales la noi, un şărpe bălaur, vestitor pus de pază apelor curate. Iar Sfânta Cruce în apă, la Bobotează, alungă pe acest paznic, ca pe tot ce nu e limpede ori curat din Adevăr, pentru care nu există timp, ci numai veşnicie. © Muzeul de Arheologie din Constanţa.

Astfel, primenim totul prin apă, care era în paza bălaurului, care e simbolul vestitor al primenirii. Iar vestitorul este gonit chiar de primenire... La noi se zice că bălaurii ce umplu câmpurile, fiind izgoniţi din ape, sunt mâncaţi de lupi... Avem culorile. Avem luminile zilei celei noi din an, când soarele începe iar drumul spre înaltul cerului din miezul verii, până la drăgaicele sânziene. Avem mai apoi un fir mic, alb rozuliu, delicat, hermetic ca un mic bălaur avortat, un fir spre ape curate, cutremurător spălate. Sau chiar pe şarpele strălucitor cu plete dalbe, faimosul Glykon ? Sau, oare, chiar taina în Glykon?


(An)–G (e) –lyk–on ( ? )

De unde este acest An- ? Aici, pentru An-, nu citez pe Vennemann, ci urmez pe meticulosul Jacob Bryant (A New System, in six volumes, 3rd ed. London, 1807) :

Ain, An, En, for so it is at times expressed, signifies a fountain, and was prefixed to the names of many places which were situated near fountains, and were denominated from them. In Cana-an, near the fords of Jor-dan, were some celebrated waters; which, from their name, appear to have been, of old, sacred to the Sun.

The name of the place was [196] Æn-on, or the fountain of the Sun; the same to which people resorted to be baptized by John: not from an opinion that there was any sanctity in the waters; for that notion had been for ages obliterated; and the name was given by the Canaanite: but [197] John baptized in Ænon, near to Salem, because there was much water there: and they came, and were baptized.

Many places were styled An-ait, An-abor, An-abouria, An-athon, An-opus, An-orus. Some of these were so called from their situation; others from the worship there established. The Egyptians had many subordinate Deities, which they esteemed so many emanations, αποῤῥοιαι from their chief God; as we learn from Iamblichus, Psellus, and Porphyry.

These derivatives they called [198] fountains, and supposed them to be derived from the Sun; whom they looked upon as the source of all things. Hence they formed Ath-El and Ath-Ain, the [199] Athela and Athena of the Greeks. These were two titles appropriated to the same personage, Divine Wisdom; who was supposed to spring from the head of her father.

Wherever the Amonian religion was propagated, names of this sort will occur; being originally given from the mode of worship established [200]. Hence so many places styled An-thedon, An-themus, Ain-shemesh, and the like. The nymph Œn-one was, in reality, a fountain, Ain-On, in Phrygia; and sacred to the same Deity: and, agreeably to this, she is said to have been the daughter of the river [201] Cebrenus.

Ân-gerul este coborât din apele cerului. Îngerul este deci un trimis, un vestitor. Sunt vestitori mitici pentru toate neamurile. Chinezii de pildă au vestitor pe dragonul "celest". Hic sunt dracones ! Pentru lumea de sub ceruri, oare, să fie vestitorul din colinde doar oglindirea, ca o mască de la Târpeşti, ca un hâtru din Vadul Izei, coborând în timp, a singurei Vestiri adevărate?

Fig. 5 : © 2007, necunoscut. Întâmpinarea Noului An, vestit din talăngi, zurgălăi, bice, corn ori buhai, ori doar foarte sugestiv prin dispunerea hâtră a "merelor" roşii de şăguit. Lerui-ler, da, Ler Împărat, Larii, Penaţii, Akka sua (acasă), florile de măr, măruţul mărgăritar, Vâscul Creationem, Undrea, pluguşorul, Steaua, Capra, Aho, Aho, Ianu, Ianua coelo, Ion Sânt Ion, Boboteaza, câte şi mai câte se mai aud încă şi la noi, când Soarele a stat, apoi a început iar a se ridica peste vârf de crengi aurite, în culmea bradului...

Dar să mă întorc la capetele roşii ca un măr ale lui Aplu (Abol, Apollo) Pythicul : Iulius Firmicus, acelaşi care coroborează toposul grecesc al tracilor tatuaţi „roşii ca soarele”, susţine chiar mai mult. Anume că :

din Tracia până în Tyr, trecând prin Creta...
...aceşti Dani, „fenicieni” au fost stăpânii.

Ei erau într-adevăr stăpânii absoluţi ai mărilor în timpul războiului Troiei.
Ei sigur nu sunt semiţi ci „canaaniţi” ai lui Tyras - fiul lui Iafet. Legătura dintre daci, frigieni şi lici–ieni, prin „lupi” şi Apollon Lyk–aios, e binecunoscută, fiind mai ales susţinută de Mircea Eliade. În fine, danezii consideră că Dan–ia lor primă, numită Dacia, este fondată de Dan cel dintâi, O–din, W-o-dan, rege mitic solar, care este un stăpân suprem, ca şi A-dan-ai.

Solimii, sau fiii soarelui, mergeau pe apele curate, solare, cum noi mergem pe uscat. Peste tot numeau apele „albe”, chiar sărate, sau sălcii, dar curate, într-un cuvânt purificatoare, ape „solare”, ca la Lisa, ca la Salem... Am zice ape sfinte, botezătoare. Pentru vastitatea topos-ului acesta de Bobotează se cuvine poate un drum ceva mai adânc. Ca de obicei, iată un ghid meticulos, strălucit, iată pe acel bine numit Bryant (op cit vol I) :

In short, from the Amonian terms, Al-As, came the Grecian ἁλος, ἁλας, ἁλς; as, from the same terms reversed (As-El), were formed the Latine Sal, Sol, and Salum. Wherever the Amonians found places with these natural or præternatural properties, they held them sacred, and founded their temples near them. [114] Sel-enousia, in Ionia, was upon a salt lake, sacred to Artemis. In Epirus was a city called Alesa, Elissa, and Lesa: and hard by were the Alesian plains; similar to the Elysian in Egypt: in these was produced a great quantity of fossil [115] salt.

There was an Alesia in Arcadia, and a mountain Alesium with a temple upon it. Here an antient personage, Æputus, was said to have been suffocated with salt water: in which history there is an allusion to the etymology of the name. It is true that Pausanias supposes it to have been called Alesia, from Rhea having wandered thither; [116] δια την αλην, ὡς φασι, καλουμενον την Ῥεας: but it was not αλη, but ἁλας, and ἁλος, sal; and the Deity, to whom that body was sacred, from whence the place was named. And this is certain from another tradition, which there prevailed: for it is said that in antient times there was an eruption of sea water in the temple: [117] Θαλασσης δε αναφαινεσθαι κυμα εν τῳ Ἱερῳ τουτῳ λογος εστιν αρχαιος.

Nor was this appellation confined to one particular sort of fountain, or water: but all waters, that had any uncommon property, were in like manner sacred to Elees, or Eesel. It was an antient title of Mithras and Osiris in the east, the same as [118] Sol, the Sun. From hence the priests of the Sun were called Soli and Solimi in Cilicia, Selli in Epirus, Salii at Rome, all originally priests of fire. As such they are described by Virgil:

Tum Salii ad cantus incensa altaria circum.

In like manner the Silaceni of the Babylonians were worshippers of the same Deity, and given to the rites of fire, which accompanied the worship of the Sun. The chief city of Silacena was Sile or Sele, where were eruptions of fire. Sele is the place or city of the Sun. Whenever therefore Sal, or Sel, or the same reversed, occur in the composition of any place's name, we may be pretty certain that the place is remarkable either for its rites or situation, and attended with some of the circumstances [119] above-mentioned.

Many instances may be produced of those denominated from the quality of their waters. In the river [120] Silarus of Italy every thing became petrified. The river [121] Silias in India would suffer nothing to swim. The waters of the [122] Salassi in the Alps were of great use in refining gold. The fountain at [123] Selinus in Sicily was of a bitter saline taste. Of the salt lake near [124] Selinousia in Ionia I have spoken. The fountain Siloë at Jerusalem was in some degree [125] salt. Ovid mentions Sulmo, where he was born, as noted for its [126]cool waters: for cold streams were equally sacred to the Sun as those, which were of a contrary nature.

The fine waters at Ænon, where John baptized, were called [127] Salim.

The river Ales near Colophon ran through the grove of Apollo, and was esteemed the coldest stream in Ionia. [128]Αλης ποταμος ψυχροτατος των εν Ιωνιᾳ. In the country of the Alazonians was a bitter fountain, which ran into the [129] Hypanis. These terms were sometimes combined with the name of Ham; and expressed Ham-eles, and Ham-elas; contracted to Meles and Melas.

A river of this name watered the region of Pamphylia, and was noted for a most cold and pure [130] water. The Meles near Smyrna was equally admired. [131] Σμυρναιος δε ποταμος Μελης ὑδωρ εστι καλλιστον, και σπηλαιον επι ταις πηγαις. The Melas in Cappadocia was of a contrary quality. It ran through a hot, inflammable country, and formed many fiery pools. [132] Και ταυτα δ' εστι τα ἑλη πανταχου πυριληπτα. In Pontus was Amasus, Amasia, Amasene, where the region abounded with hot waters: [133] Ὑπερκειται δε της των Αμασεων τα τε θερμα ὑδατα των Φαζημονειτων, ὑγιεινα σφοδρα.

It is wonderful, how far the Amonian religion and customs were carried in the first ages. The antient Germans, and Scandinavians, were led by the same principles; and founded their temples in situations of the same nature, as those were, which have been above described. Above all others they chose those places, where were any nitrous, or saline waters. [134] Maxime autem lucos (or lacus) sale gignendo fæcundos Cœlo propinquare, precesque mortalium nusquam propius audiri firmiter erant persuasi; pro ut exemplo Hermundurorum docet testis omni exceptione major [135] Tacitus.

Mai putem aminti As-gardul din mitologia goţilor în eterna reîntoarcere la apele axiale ale Euxinului... Bal-ta e lucie ca sărăcia, ca lacul pre-pontic cel atât de limpede lucios (lacus - lucos). Jacob Bryant are dreptate : Chiar Salem, pentru care am pune mâna în foc că e arabizat, este „doar” Melas, citit pe dos! Avraam streinul dijmuind Preotului etern al lui Dumnezeu cel prea Înalt. Pacea, de patru ori mai tare ca dreptatea, cum nu obosea să ne amintească părintele Arsenie. Era o vreme când sfântul soare era adorat peste tot cu ardoarea monoteistă a egiptenilor. Cu o caracteristică inversiune, scrisorile de pe tăbliţele de lut din Tell el Amarna scrise în limba aramaică de apus - akkadiană, afirmă că Amenhotep al IV-lea se numea, în akkadiană:

Nad ( Neb ) -Mu-Arya - „Strălucitul, solarul stăpân”

Fig. 6 : N-aith-e, pe care proto-ionienii au crezut a o descoperi pe Nil în sus este ai-theN, A-then-a pelasgica, aceea cu o crista penata de pasăre zeiască, măiastra atât de caracteristic luminoasă...

Fig. 7 : Musei Capitolini, Roma. Photo : Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2007 danwaniek.org

Confirmând istoria culturală a acestui strălucit Nad, Dan sau poate „ban” Mu-Arya, Arya-Mu, care a făcut din „cultul monoteist” al soarelui şi din noul său nume, Akhen-a-ten, o revoluţie „culturală”...

Chiar şi primul împărat creştin, sfântul Constantin, fiul Împărătesei Elena, ambii isapostolos, au adus jertfă, până la botez, lui Sol Invictus. Jertfele erau de fapt pâgane, dar erau aduse „Sfântului soare”. Sol invictus , Soarele Dreptăţii, Soarele ce nu poate fi învins, a fost „tras” (prin priceperea sau chiar duhul primilor creştini, ori vre-un sfat tainic ai funcţionarilor imperiali după represiunile crunte ale lui Domiţian) către Sfântul Chip adorat al Mântuitorului. Sunt sigur acum, chiar Labarum-ul amintea de razele soarelui, prin dispunerea firească a Monogramei Mântuitorului Iisus Hristos. Este, desigur - pentru cei ce privesc adânc lumina - deoarece sol lucet omnibus - apropierea străvechii „lumini fecioare”, de Lumina Taborului, cea ne-creată, aceea a îndumnezeirii, aceeaşi care i-a speriat chiar pe apostolii ce L-au văzut, atunci pe munte.

Ce putem oare pricepe, ori numai reţine din toate aceste oglindiri sau numai „Speculaţiuni ?” Unde se întâlnesc apele adâncului cu soarele curat, cu trecutul mereu prezent, cu lumina, cu purificarea ?

Eu cred că toate lucrurile de căpetenie ale acestei lumi sunt legate între ele, aşa cum le-a lăsat Domnul. Sunt legate cu lumina de nedezlegat pe care o mai putem numi, după atâtea studii pelasgice, „cardinalitate”... Unirea sau legarea lor nu s-a făcut însă prin mistică ori guvern mondial, prin gnoză, Männerbünde ori prin viri eruditissimi. Legătura lor tainică este pe dinlăuntru, tot acolo pe unde stropim cu lacrimi, şi le vedem cu inima, după ce facem sfeştanie în case, - acolo unde-L primim pe Mântuitorul Iisus Hristos.

P. S. : Plec la Roma joi seara, pentru a controla acolo anumite detalii. Apoi, sperând sa vă aflu sănătoşi, cu dragoste pentru Domnul, abia aştept să mai atacăm iar, şi acest filon, nou ca o colindă, un pic mai în detaliu...