Cârma omului...

Vremurile sunt tot mai tulburi !
by Dr Dan Waniek, MD

All Rights Reserved
Copyright © 2010

Sunt azi zeci de morţi, apoi multe alte zeci de răniţi, printre cei ce au spart blocul maritim care strângea Gaza, sufocând-o, ca într-un sicriu de plumb. Blocul acesta dura de ani de zile, ucigând un neam întreg. Este vorba de neamul cel cu adevărat semitic, de neamul lui Hristos când El S-a făcut om. O armată sionistă atât de depravată ca să execute ordinele de a trage în civili, se plânge, uite, că civilii "i-au atacat", câtă vreme ei îi ucideau. Printre cei care sparg blocul Gazei sunt evrei, pe care sionismul i-a declarat "pro-palestinieni", iar nu oameni. Sunt vremuri tot mai tulburi !

Zeci de oameni s-au sacrificat iar ! Acum în conştiinţa noastră comună nu se mai poate ascunde faptul că am ajuns deja în vremurile Globalistanului, la cheremul celor care decid că asasinatele sunt apărare, iar cei care nu se lasă asasinaţi sunt agresori. Trebuie imens de multă nesimţire ca să fi ajuns aici.

Dar iată, am ajuns aici ! Discursul nostru, chiar cel interior, cel pur sufletesc, a fost pervertit iremediabil spre minciuni fariseice, departe de Adevăr ! Vorbim de al treilea război mondial, de fronturi din Gaza, Liban, Siria, Coreea, sau Iran. Vorbim de "mesaje" sau de "politici" dar punem ochii în pământ când e vorba să ne privim morţii sau eroii !

Printre noi chiar mai sunt eroi. Domnul Să-i apere ! Dar nu e treba lor să se sacrifice pentru noi. Este treaba noastră să ne sacrificăm împietrirea inimii, ca să ne-o străpungem până ce vedem iar Adevărul. Altfel suntem deja vite ! Iată ce spunea lumii o fată, care abia ajunsă la vârsta de măritat, a fost asasinată pentru că apăra pe nedreptăţiţi:




Iată ce spunea lumii o fată, care abia ajunsă la vârsta de măritat, a fost asasinată pentru că apăra pe nedreptăţiţi, pe vremea când blocajul Gazei nu era total:




Reporter's Notebook:
When Humanitarian Aid cannot be called Humanitarian

by Michael Hoffman
Former reporter, New York bureau of the Associated Press

The Talmudic supremacist mentality will have overplayed its hand if this Israeli slaughter on the high seas is actually remembered and memorialized a year, or better yet, a decade from now, as very likely it will be. One of the new humanitarian aid ships joining the flotilla is the MV Rachel Corrie, named in memory of the American human rights worker who was killed in Palestine in 2003 by an armored Caterpillar corporation bulldozer operated by the Israeli military. The mostly well-educated westerners endeavoring to bring aid to Gaza are both highly literate and conscious of history and memory, elements destructive to the Israeli policy goal of pursuit of an unsung holocaust against Lebanon and Palestine with the connivance of the western mainstream media.

Speaking of which, Dr. Alan Sabrosky, analyzing the Israeli naval attack, remarks almost in passing on Zionist control of the US media. This politically incorrect fact has now entered our culture as an axiom. For evidence we need look no further than the remarkable unanimity by which the order to refrain from referring to the ship cargo and persons involved in bringing assistance to Gaza as "humanitarian aid" or "humanitarians." In almost every news account from the major corporate American media, the word "humanitarian" has been banned, substituted by "pro-Palestinian."

If this Israeli spin were present in one or two newspapers and broadcasts one might point to only a few Zionist executive editors as being at fault amidst an otherwise independent media. But this Orwellian language control is ubiquitous. From National Public Radio's Morning Edition to most major newspapers and broadcast outlets, the humanitarian relief is described as "pro-Palestianian" and the humanitarians are "pro-Palestinian activists." This conformist usage reflects Israeli control of the executive positions of almost all major U.S. media. They have infiltrated their lexicon into virtually the entire corporate media.

Israeli propaganda specialists know that they must politicize the aid ships and portray the aid effort as partisan and ideological, rather than philanthropic and a matter of basic human rights. The media's phrase "pro-Palestinian" precludes the fact that the fleet of ships is also "pro-Judaic," in that Judaic persons are involved in the relief effort and their involvement rehabilitates the image of Judaics worldwide by disassociating them from murderous Israeli Zionism. But the Zionist US media have ruled, in their Talmudic hubris, that the interest of Judaic people resides exclusively with Zionism and hence, the aid to Gaza effort is spoken and written about in a shuttered category -- as being only "pro-Palestinian."

You can be certain, however, that if a million Israeli people were penned in an enclave blockaded by a superpower and suffering malnutrition, lack of housing and medical care, any assistance to them would be cast in the highest and most brightly colored language of humanitarian altruism, and not in terms of "pro-Israeli" partisanship.

Hoffman is the author of Judaism Discovered.

_

Cine-o îndrăgi străinii...

Să fie totul cu bine şi cu pace...

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2010

Orbii au decis ca şchiopii să ne urască pentru că suntem români... Tot Apusul ăsta care apune tot mai mult, pe zi ce trece, acum ne împroaşcă de zor, numindu-ne tot felul de nume până la Soare Apune...

Cum vrea Dumnezeu ! Pân'la El să fim vicleni ca şerpii. Occidentalii ne-au vândut, deci şi ei vor fi vânduţi. Insulte mai mari decât îşi aduc singuri nu pot fi. Noi să ne uităm la tot ce nu poate fi vândut, adânc în sufletele noastre. La Perşani unde am fost medic de sat, se povestea încă de un bâtrân care-şi scotea cojocul pentru preceptorul austriac, zicând "Ia-mi-l. Dar sufletul n-ai să mi-l iei !". Să urle deci americanii, cu toţi noii austrieci, cât vor... Li se vor usca gâturile până ce ne va ajunge ceva la ureche. Dară-mi-te mai jos...

Orice politician care face o politică antimondialistă este asasinat. Ia să ne uităm doar la accidentele de avion recente... Trebuie deci ca în sufletele noastre să fie ceva ce nu poate fi asasinat, nici falsificat, nici schimbat la camătă. Ori aceasta avem. Dacă ne vom uita limba, uite cum zic machidonii, "blăstem mare s'hibă-n casă". Dacă ne vom uita firea, atunci locul firii mincinoase "arză-n pira focului". Cine-o îndrăgi străinii...

Eu sunt bogat din naştere. Am o fire, o istorie, o limbă, un neam adevărat, pe care nu mi le-am cumpărat. Mi le-a dat Dumnezeu. Eu deci tot lui Dumnezeu îi dau viaţa, simplu şi neînfricat, chiar dacă umblă şi azi prin sate asasini de suflete năimiţi de alţi austrieci. Au crezut toţi ideologii în gogomăniile lor, ca un cap prea mic într-o gură prea mare. Dar nimeni n-a putut atinge inima neamului meu.

Este o poveste frumoasă a doctorului scriitor Vasile Voiculescu, "lobocoagularea prefrontală". Spune totul. Apoi ce Orwell, ce Huxley ? Ian' uitaţi-vă domniile voastre şi la Zahei. Fără acest organ sufletesc incompresibil, tainic, care mereu "bate", suntem doar nişte şchiopi conduşi de orbi...

Ens realissimum în toată splendoarea Sa ontologică

Lumina Adevărului Evanghelic în logica lui Anselm sau a lui Goedel

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2009

Adevărul şi minciuna nu sunt de loc “noţiuni” echivalente, relativizante sau simetrice. Aceasta se poate demonstra prin trei căi diferite :

1. Când spun “mint” nu se mai ştie ce spun. Căci dacă într-adevăr mint, atunci mint când spun că mint, deci nu mint. Iar dacă nu mint, atunci neminţind când spun că mint, nu fac decât să recunosc că mint. Aceasta nu se poate repeta cu propoziţia “Adevăr vă spun”…

2. Cărturarii şi fariseii au încercat să relativizeze Adevărul. Ori Adevărul nu poate fi relativizat. El ori este, ori nu este. De la venirea Mântuitorului ştim că El este. Adevărul există, oricât nu se mai vorbeşte de El în societate... Ar trebui, de facto să scriu “soţietate” – care este o ficţiune, pentru că nu mai există cu adevărat nici soţi.

3. Adevărul este Unul singur. Minciunile sunt legiune. Oricât încearcă fariseii şi cărturarii să taie firul în patru, se vede cum atunci când te opui Adevărului eşti ori în minciună, ori în calomnie, ori în “statistică”. Numele diviziunii este legiune, şi aceasta este diabolică - dia-ballică.

Un mare mincinos de profesie, laureat de altfel al premiului Nobel ( mi se pare că pentru “literatură” sau “pace” ) scria : “It's not so simple, rabbi… There are things that are true and didn't happen, and there are things that never happened and are true”. Cu adevărat, se vede – un criteriu mai slab al logicii, chiar formale, nu poate exista !

Dacă Adevărul nu este revelat, atunci El nu există, spunea marele filosof român Petre Ţuţea. Dumnezeu este în totul, chiar şi în ens realissimum al medievalilor. Când respingi nebuneşte pe Dumnezeu faci un act de credinţă, dar de credinţă disperată şi absurdă, pentru că nu poţi demonstra că Dumnezeu nu este. Crezi, ca ateu, şi tu, dar crezi că nu crezi… De altfel, Cine nu vrem să recunoaştem că există, Cine ? Dumnezeu ! Deci L-am recunoscut pe Dumnezeu chiar când am vrut să-L respingem… Argumentul ontologic de la Anselm la Goedel...

_

Amnesty International sau oglinda schizofreniei politice a Occidentului

Perfida Capua !

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2009 All Rights Reserved

Au trebuit occidentalilor (faimoasa "comunitate internaţională") cinci luni de zile pentru a recunoaşte, cu timiditate, pe ascuns, crimele de război ale "statului" Israel care în numai câteva zile a ucis sute de copii în Gaza.

Standardele duble ale occidentalilor au devenit mult prea străvezii. Dacă un singur evreu ar fi fost asasinat în acele zile cu bombe cu fosfor lansate din avion (ceea ce ar fi fost, ca pentru orice fiinţă distrusă a planetei noastre, la fel de abominabil) atunci toată planeta ar fi vuit prin presa de partid a cartelului sionist.

De ce sunt atunci promovate aceste standarde duble, de ce este atunci atât de prevalent acest canon de gândire, pe care ghiduşii l-au numit "the West and the Rest" ? Ei bine, deoarece marea „civilizaţia apuseană”, cum a demonstrat marele istoric Arnold Joseph Toynbee, nu e una de referinţă, ci doar una ca toate celelalte. Un tehnoanimism ateu, trist, aproape mort deja. Ori civilizaţiile nu sunt distruse din exterior, ci se sinucid. În cazul trist al occidentalilor, alegerea pe care au făcut-o ei între farisei şi Mântuitor, i-a pus deja în sicriul peste care se închide încă o dată, cu fiecare zi mai mult, capacul de plumb al minciunii.

Dar voi alegeţi Viaţă, dragii mei, iară nu minciunile care ucid. Moartea din care ne-a mântuit Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, este aceea a minciunii care ucide, aceea a necunoaşterii lui Dumnezeu. Nici nu mai scriu despre nerecunoaştere sau despre nerecunoştiinţă. Iar oricât ar face acum papistaşii o „nouă” teologie, în care strecoară deja idolatria morţii şi din care izgonesc nu doar Evanghelia, ci mai ales pe Domnul, vine o zi în care trebuie să alegem între Hristos şi minciunile care ne ucid.

Voi fiţi gata în ziua aceea, care vine când nimeni nu ştie, şi mărturisiţi curat, drept, frumos, pe Domnul, iar nu minciunile fariseilor.

Între Alte Imperii...

Abcesul de fixaţie

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2009 All Rights Reserved. Copyright Requests Here Please !

„Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc charte şi resbele, zugrăvesc împărăţii despre cari lui nici prin gând nu-i trece...”

(Eminescu, ms 2257 fila 37)


De câteva sute bune de ani, noi românii am izbutit să supravieţuim între cele trei imperii ale vremilor care nu erau la rându-le, mai niciodată, sub cârma noastră.

Mereu veneau şi plecau prin "principate" ba turcul, ba rusul, ba austriacul, de făceau "legile" lor "noi", chipurile... nouă, dar împotriva celor pământeşti.

Aveam astfel printre noi puhoaie pestriţe, revărsate peste cei dintre noi "cu nas subţire" - aveam ba mehterbaşale cu ceaprazuri, ba moscali scapeţi biciuind la regulamentele lor "organice", ba valsuri fleandură din chezaro-crăime, să ne tot "alegem" între băşcălie, huzur sau Gemütlichkeituieli.

Nu erau nici ele, tutelele streine, ceva nou sub soare. De mult înainte Valahia gemea turcită, Moldova "se scăpa de mult bine" iar Ardealul... ardea. Noi mergeam fiecare cum puteam. Mergeam cu Dumnezeu înainte !

Inima în Dumnezeu, iar gândul la ţară... Zece mii de ani de istorie, cu arcul carpatic în suflete ca o coardă oţelită, şi cu vitejie cât cuprinde ! Astfel veneau toate puhoaiele, luau ce puteau, apoi fiind val, ca valul treceau. Scara timpului nostru neavând comună măsură cu acelea ale migratorilor, Domnul dădea să ne păstrăm locul.

Azi însă sunt alte imperii, din care văd mai limpede două :

Unul e cel dinlăuntru. Acesta a fost vârât cu sila, cu viclenie, prin televizoare, prin tăvălugul dolarilor, prin licori ademenitoare. Ca un cancer, acest imperiu dinăuntru ne sufocă ţesăturile fireşti ale trupului neamului, ne fură sufletele, ne scade fertilitatea. Cu acesta e greu de luptat, dar nu imposibil, deoarece fiecare suntem şi altceva decât trup.

Cellalt este cel "lumesc" - imperiul mondial. Ca o menghină ce se strânge dinafară, el striveşte trupul neamurilor, le fură pământul, cu tot ce se află în măruntaiele lui. Ciudat, chiar atât de ascuns cum se dă, mare sau rotund, acesta din urmă ia forme geografice foarte limpezi, chiar de sunt încă peticite...

Acest imperiu mondial a ajuns acum, tot din trei părţi, să ne ceară pământ şi apă. Dinspre turcime se aude cântul mierlei, în câmpia însângerată în care a fost oprită semiluna de către armata mică dar întreagă a ortodoxiei. Dinspre stepe se aude cum vine vuiet de vânt de dincolo de Nistru. Iar de la apus, unde nu mai sunt austrieci, ci ungurime, se vântură armele sunătoare ale băneturilor, cu care se cumpără Ardealul.

Cum trupul sfârtecat al Serbiei a ajuns abcesul de fixaţie al scursurilor purulente din lumea celor laşi de pretutindeni, tot astfel carnea vecină se poate un timp păstra neinfectată.

"Conducerea" noului "stat" de pe Câmpia Mierlei, care e, chipurile, "independent", e la fel de ilegală ca secesiunea. Nu e nici un drept între neamuri care s-o accepte. Este o mafie ca toate celelalte, acum implantată în Metohia, unde erau odinioară mănăstiri ortodoxe. Nu e nici măcar o burghezie compreadoră, la fel de vândută ca tot ceea ce vinde.

E mafie. Thaci este cumnatul celui mai renumit traficant de carne vie pentru Occident, prin filierele helvete. Statul naţional mafiot este astfel ultima făcătură a "statului" zis "modern" rebranded ca "liber" sau "independent", doar ca să vândă tot ce se mai poate (minereuri, patrimoniu, terenuri, droguri, carne vie) fără stinghereli din partea popoarelor locului. Irak, Afganistan sau "Kosova" sunt doar primele exemple ale "noii ordini" a imperiului mondial.

Victimele uneltelilor sunt la fel de pierdute - de exemplu, acum, albanezii suferă la fel ca sârbii. Dar tehnica aceasta de supravieţuire este o medicină slabă. Doar uneltitorii se risipesc prin iluzia "echilibrului" bazat pe Realpolitik.

Românii au trăit întotdeauna printre catastrofe, iar nu prin catastrofe. Un neam generos ? Poate ! Poate mai degrab' pentru că pe vremuri românii trăgeau rădăcini direct din cer, iar strămoşii făceau un fel de gură de rai din locul lor terestru. Dar din dar...

În fine, pentru cine mai avea o iluzie despre ce ni se pregăteşte, iat-o pe Sara Flounders scriind Washington gets a new colony in the Balkans :

In evaluating the recent “declaration of independence” by Kosovo, a province of Serbia, and its immediate recognition as a state by the U.S., Germany, Britain and France, it is important to know three things :

First, Kosovo is not gaining independence or even minimal self-government. It will be run by an appointed High Representative and bodies appointed by the U.S., European Union and NATO. An old-style colonial viceroy and imperialist administrators will have control over foreign and domestic policy. U.S. imperialism has merely consolidated its direct control of a totally dependent colony in the heart of the Balkans.

Second, Washington’s immediate recognition of Kosovo confirms once again that U.S. imperialism will break any and every treaty or international agreement it has ever signed, including agreements it drafted and imposed by force and violence on others.

The recognition of Kosovo is in direct violation of such law—specifically U.N. Security Council Resolution 1244, which the leaders of Yugoslavia were forced to sign to end the 78 days of NATO bombing of their country in 1999. Even this imposed agreement affirmed the “commitment of all Member States to the sovereignty and territorial integrity” of Serbia, a republic of Yugoslavia.

This week’s illegal recognition of Kosovo was condemned by Serbia, Russia, China and Spain.

Thirdly, U.S. imperialist domination does not benefit the occupied people. Kosovo after nine years of direct NATO military occupation has a staggering 60 percent unemployment rate. It has become a center of the international drug trade and of prostitution rings in Europe.

The once humming mines, mills, smelters, refining centers and railroads of this small resource-rich industrial area all sit silent. The resources of Kosovo under NATO occupation were forcibly privatized and sold to giant Western multinational corporations. Now almost the only employment is working for the U.S./NATO army of occupation or U.N. agencies.

The only major construction in Kosovo is of Camp Bondsteel, the largest U.S. base built in Europe in a generation. Halliburton, of course, got the contract. Camp Bondsteel guards the strategic oil and transportation lines of the entire region.

Over 250,000 Serbian, Romani and other nationalities have been driven out of this Serbian province since it came under U.S./NATO control. Almost a quarter of the Albanian population has been forced to leave in order to find work...

Sara ştie ce scrie. A fost acolo. A primit în cap bombele americanilor în 1999. E directoarea unui organism (International Action Center ) care a documentat preferinţele NATO pentru atacarea civililor sârbi, cei care au suferit cel mai mult din "politica" americanilor. De ce scriu de americani ? Ei sunt doar jandarmii orbi ai şchiopilor ce i-au încălecat deja, de-i prăvălesc acum cu totul şi pe ei...

Dar atât despre unelteli. Grija noastră să fie să ne rugăm de-adevărat, nu să dezlegăm ce nu-i de dezlegat. Eminescu a scris limpede că ne iubeşte pentru că nici prin cap nu ne trece ce unelteli se fac pe socoteala noastră...

Marele Filosof Român Ortodox Petre Ţuţea

Duhul este viu în acest bătrân minunat!

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2009 All Rights Reserved. Copyright Requests Here Please !

Se numea singur „Petre Ţuţea, românul”. Zicea:

„Am apărat interesele ţării în mod eroic, nu diplomatic.
Prin iubire şi suferinţă”.

Cine a făcut chiar numai o zi carceră, iar nu treisprezece ani, are o idee despre arta litotei la neamul românesc.

Eu vorbesc desigur despre neamul nostru, aşa cum este el, despre neamul românesc în veşnicie, acelaşi despre care nu se poate contesta pe de altă parte - cea bine văzută de Luca Ion Caragiale - că... „văz enorm şi simţ monstruos”.

De ce în veşnicie? De ce neamul românesc, un neam de navigatori ai uscatului, este, cum spune părintele Stăniloae, o realitate supra-istorică?

Păi încercaţi dvs. să faceţi altul, cu altă istorie, dacă ziceţi că nu-i transcendent el, cu istoria lui! Orice calcul arată că realitatea istorică a continuităţii sau a dăinuirii sale este nu numai improbabilă, dar imposibilă. Nu numai arhanghelul Mihail, sau Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, dar Cineva trebuie să-l apere, ca să fie aşa cum e.

Pe la noi se trece dinspre Asia spre Europa. Toţi au trecut pe la noi. Ori numai noi am rămas. Sunt exact aceleaşi motive simbolice perfecte de la ceramica pre-Cucuteni la cojoacele noastre, sau aceleaşi semne răvăşeşti, de la Glozel la Kosovska la plutaşii de la începutul secolului trecut.

Cine a iubit măcar o dată neamul românesc nu uită, nu poate renega, nu se poate schimba. Apoi nu se poate dezlipi de la orice spune Petre Ţuţea.

Un geniu, zice Miguel de Unamuno, este un neam individualizat... Petreceţi chiar numai cinci minute cu marele filosof ortodox Petre Ţuţea :


© Ortodox-TV

Citind un text din 1935 scris de marele nostru filosof, nu-mi vine a crede cât de greu ne scoatem noi, ceilalţi, solzii de pe ochi! Dar pe de altă parte sunt sigur că neamul meu nu va face niciodată jocul pe care altele îl fac, pentru că el este frământat altfel. Ori aluatul dospeşte numai după cum a fost frământat... Iar filosoful român, unul dintre cei mai mari ai lumii, se desprinde, ca Socrate, de cetate, tocmai pentru că este singurul care o mai apără... Textul este profetic.

Manifestul Revoluţiei Naţionale

de Sorin Pavel, Petre Ţuţea, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu, Petre Ercuţă (tipografia Miron Neagu, Sighişoara, 1935) - Prefaţă


Rostul nostru


Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental şi naţionalismul român.

Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise: interese politice : să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare eftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând dela particulari numai diferenţa de preţ, iar dela stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct - prin personal superior străin şi slugi indigene - imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare : sa incaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de-un prim ajutor ca s'o ia din loc (instalări, (inventar, aparat) - odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare - cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea).

Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei. În ei vorbea şi lucra energia şi tenacitatea unui neam al căruia act de naştere e columna lui Troian, despre a căruia copilărie prodigioasă - o mie de ani - nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii.

Utilizând cu măestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale şi safisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român - lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran - şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceia prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?

Un tânăr inginer român şomează în cafeneaua târgului natal cu diploma dela Charlottenburg în buzunar, întâlneşte un Ovreiu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu şomer, căruia îi povesteşte din vorbă în vorbă durerea lui, ca să audă imediat exclamaţiile Ovreiului scandalizat de atâta lipsă de informaţie asupra bursei internaţionale a muncii: "De ce nu te duci, dragă, în Palestina? Acolo e de lucru acum! Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe jurgoane. Rămânându-i un rest - cam o căruţă ţărănească - vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă: "Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că... mi-am făcut suma".

Într'un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite - prin decalaj, concesii, dobânzi - peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar. Statul român actual nu apără bogăţiile ţârii şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e sfatul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea - statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca'n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi - în plus? Pentru cine ? Pentru ce ? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu. Pentru că cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte oile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti: în exploatare. Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contuarele străinilor. Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor. Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebue nouă, ci pentru ei şi i unde le trebue lor. Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne sbatem, ei - ca să ne sugă mai bine. Naţiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea. Naţiunea e în rezistenţă pasivă. Deaceia se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. Deaceia ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie. Deaceia suntem ţara lui "a-da, bine-bine, lasă-lasă".

Una dintre ursitoare - naţionalismul român - a fost înşelată: în loc de sfat propriu s'a trezit cu tejghea străină. Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebue dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebue să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare. Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor. Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuesc demascaţi şi naţiunea deslănţuită. Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă. Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.

Amin!