Morris has a profound analyis : The West has committed treason : The West kills the Rest because the West traded the Christian roots for Talmudic "values". America, Australia and the for ever "new" centuries came to life by democide, genocide, "targeted assassination", "deletion", "marking for death", "listing in the death list", large scale, and all-scale murders. Even a pen as humble as mine received death threats from Ziotrolls, which I duly reported and registered with Trusted Third Parties while I was writing for Wikipedia. I also remember an honest American soldier "serving" "his" "homeland" in Iraq. He was asked what was he doing there.
- We kill people here, Sir...
As Hoffmann showed, the Talmudists replaced the Tora, the Word of God, with the Babylon-born weired superstition, strange "gods" and the "words" of "rabbinical" "tradition", complete with human sacrifice. But then again, for the Talmud the jew and only the jew is human, and the non-jew is a beast. This is the very paradigm of racism, coming to you in select theaters from a "race" - the only one which is not a race but an Asian-Mediterranean-European mixture. For the Babylonian sacrifice to "succeed", the beasts (goyim) need to be consenting. That's what Western media teaches : submit, think you are free, consume, and there it is - you are dead !
We had, in the West, a culture of life - Eternal life.
We have become, by our own choice, the seed of destruction and death.
This is called murder, and then, suicide. What a miserable exit for the West in history :
Occidens, occidere est nomen tuum !
Saint John, so close to Jesus Christ, has said it : the wages of sin is death.
Truth needs not be invented.
Only lies are invented.
And when the West lies, the Rest dies!
Whoever chooses life has Truth for life. And Eternal Life is Life in Truth.
Morris and Hoffmann seek Truth. The West will make everything, everything and I mean everything in "order" to silence them. Do not increase silence yourself, until silence becomes deafening and mortal for us all !
Un profesor chinez de economie a prezentat ( la televiziunea lor ) în rezumat, ceea ce crede el despre francezi. Nu sunt în ceea ce spune el nici comentarii, nici vorbe amare, nici chiar un curs de "économie française pour les nuls". Sunt fapte constatate, în chip foarte confucianist, poate un pic cam de prea departe, dar în mod remarcabil lucid. De aproape, aceste fapte se pot vedea cam tot la fel :O)
Sunt azi zeci de morţi, apoi multe alte zeci de răniţi, printre cei ce au spart blocul maritim care strângea Gaza, sufocând-o, ca într-un sicriu de plumb. Blocul acesta dura de ani de zile, ucigând un neam întreg. Este vorba de neamul cel cu adevărat semitic, de neamul lui Hristos când El S-a făcut om. O armată sionistă atât de depravată ca să execute ordinele de a trage în civili, se plânge, uite, că civilii "i-au atacat", câtă vreme ei îi ucideau. Printre cei care sparg blocul Gazei sunt evrei, pe care sionismul i-a declarat "pro-palestinieni", iar nu oameni. Sunt vremuri tot mai tulburi !
Zeci de oameni s-au sacrificat iar ! Acum în conştiinţa noastră comună nu se mai poate ascunde faptul că am ajuns deja în vremurile Globalistanului, la cheremul celor care decid că asasinatele sunt apărare, iar cei care nu se lasă asasinaţi sunt agresori. Trebuie imens de multă nesimţire ca să fi ajuns aici.
Dar iată, am ajuns aici ! Discursul nostru, chiar cel interior, cel pur sufletesc, a fost pervertit iremediabil spre minciuni fariseice, departe de Adevăr ! Vorbim de al treilea război mondial, de fronturi din Gaza, Liban, Siria, Coreea, sau Iran. Vorbim de "mesaje" sau de "politici" dar punem ochii în pământ când e vorba să ne privim morţii sau eroii !
Printre noi chiar mai sunt eroi. Domnul Să-i apere ! Dar nu e treba lor să se sacrifice pentru noi. Este treaba noastră să ne sacrificăm împietrirea inimii, ca să ne-o străpungem până ce vedem iar Adevărul. Altfel suntem deja vite ! Iată ce spunea lumii o fată, care abia ajunsă la vârsta de măritat, a fost asasinată pentru că apăra pe nedreptăţiţi:
Iată ce spunea lumii o fată, care abia ajunsă la vârsta de măritat, a fost asasinată pentru că apăra pe nedreptăţiţi, pe vremea când blocajul Gazei nu era total:
Reporter's Notebook: When Humanitarian Aid cannot be called Humanitarian
by Michael Hoffman Former reporter, New York bureau of the Associated Press
The Talmudic supremacist mentality will have overplayed its hand if this Israeli slaughter on the high seas is actually remembered and memorialized a year, or better yet, a decade from now, as very likely it will be. One of the new humanitarian aid ships joining the flotilla is the MV Rachel Corrie, named in memory of the American human rights worker who was killed in Palestine in 2003 by an armored Caterpillar corporation bulldozer operated by the Israeli military. The mostly well-educated westerners endeavoring to bring aid to Gaza are both highly literate and conscious of history and memory, elements destructive to the Israeli policy goal of pursuit of an unsung holocaust against Lebanon and Palestine with the connivance of the western mainstream media.
Speaking of which, Dr. Alan Sabrosky, analyzing the Israeli naval attack, remarks almost in passing on Zionist control of the US media. This politically incorrect fact has now entered our culture as an axiom. For evidence we need look no further than the remarkable unanimity by which the order to refrain from referring to the ship cargo and persons involved in bringing assistance to Gaza as "humanitarian aid" or "humanitarians." In almost every news account from the major corporate American media, the word "humanitarian" has been banned, substituted by "pro-Palestinian."
If this Israeli spin were present in one or two newspapers and broadcasts one might point to only a few Zionist executive editors as being at fault amidst an otherwise independent media. But this Orwellian language control is ubiquitous. From National Public Radio's Morning Edition to most major newspapers and broadcast outlets, the humanitarian relief is described as "pro-Palestianian" and the humanitarians are "pro-Palestinian activists." This conformist usage reflects Israeli control of the executive positions of almost all major U.S. media. They have infiltrated their lexicon into virtually the entire corporate media.
Israeli propaganda specialists know that they must politicize the aid ships and portray the aid effort as partisan and ideological, rather than philanthropic and a matter of basic human rights. The media's phrase "pro-Palestinian" precludes the fact that the fleet of ships is also "pro-Judaic," in that Judaic persons are involved in the relief effort and their involvement rehabilitates the image of Judaics worldwide by disassociating them from murderous Israeli Zionism. But the Zionist US media have ruled, in their Talmudic hubris, that the interest of Judaic people resides exclusively with Zionism and hence, the aid to Gaza effort is spoken and written about in a shuttered category -- as being only "pro-Palestinian."
You can be certain, however, that if a million Israeli people were penned in an enclave blockaded by a superpower and suffering malnutrition, lack of housing and medical care, any assistance to them would be cast in the highest and most brightly colored language of humanitarian altruism, and not in terms of "pro-Israeli" partisanship.
Orbii au decis ca şchiopii să ne urască pentru că suntem români... Tot Apusul ăsta care apune tot mai mult, pe zi ce trece, acum ne împroaşcă de zor, numindu-ne tot felul de nume până la Soare Apune...
Cum vrea Dumnezeu ! Pân'la El să fim vicleni ca şerpii. Occidentalii ne-au vândut, deci şi ei vor fi vânduţi. Insulte mai mari decât îşi aduc singuri nu pot fi. Noi să ne uităm la tot ce nu poate fi vândut, adânc în sufletele noastre. La Perşani unde am fost medic de sat, se povestea încă de un bâtrân care-şi scotea cojocul pentru preceptorul austriac, zicând "Ia-mi-l. Dar sufletul n-ai să mi-l iei !". Să urle deci americanii, cu toţi noii austrieci, cât vor... Li se vor usca gâturile până ce ne va ajunge ceva la ureche. Dară-mi-te mai jos...
Orice politician care face o politică antimondialistă este asasinat. Ia să ne uităm doar la accidentele de avion recente... Trebuie deci ca în sufletele noastre să fie ceva ce nu poate fi asasinat, nici falsificat, nici schimbat la camătă. Ori aceasta avem. Dacă ne vom uita limba, uite cum zic machidonii, "blăstem mare s'hibă-n casă". Dacă ne vom uita firea, atunci locul firii mincinoase "arză-n pira focului". Cine-o îndrăgi străinii...
Eu sunt bogat din naştere. Am o fire, o istorie, o limbă, un neam adevărat, pe care nu mi le-am cumpărat. Mi le-a dat Dumnezeu. Eu deci tot lui Dumnezeu îi dau viaţa, simplu şi neînfricat, chiar dacă umblă şi azi prin sate asasini de suflete năimiţi de alţi austrieci. Au crezut toţi ideologii în gogomăniile lor, ca un cap prea mic într-o gură prea mare. Dar nimeni n-a putut atinge inima neamului meu.
Este o poveste frumoasă a doctorului scriitor Vasile Voiculescu, "lobocoagularea prefrontală". Spune totul. Apoi ce Orwell, ce Huxley ? Ian' uitaţi-vă domniile voastre şi la Zahei. Fără acest organ sufletesc incompresibil, tainic, care mereu "bate", suntem doar nişte şchiopi conduşi de orbi...
Adevărul şi minciuna nu sunt de loc “noţiuni” echivalente, relativizante sau simetrice. Aceasta se poate demonstra prin trei căi diferite :
1. Când spun “mint” nu se mai ştie ce spun. Căci dacă într-adevăr mint, atunci mint când spun că mint, deci nu mint. Iar dacă nu mint, atunci neminţind când spun că mint, nu fac decât să recunosc că mint. Aceasta nu se poate repeta cu propoziţia “Adevăr vă spun”…
2. Cărturarii şi fariseii au încercat să relativizeze Adevărul. Ori Adevărul nu poate fi relativizat. El ori este, ori nu este. De la venirea Mântuitorului ştim că El este. Adevărul există, oricât nu se mai vorbeşte de El în societate... Ar trebui, de facto să scriu “soţietate” – care este o ficţiune, pentru că nu mai există cu adevărat nici soţi.
3. Adevărul este Unul singur. Minciunile sunt legiune. Oricât încearcă fariseii şi cărturarii să taie firul în patru, se vede cum atunci când te opui Adevărului eşti ori în minciună, ori în calomnie, ori în “statistică”. Numele diviziunii este legiune, şi aceasta este diabolică - dia-ballică.
Un mare mincinos de profesie, laureat de altfel al premiului Nobel ( mi se pare că pentru “literatură” sau “pace” ) scria : “It's not so simple, rabbi… There are things that are true and didn't happen, and there are things that never happened and are true”. Cu adevărat, se vede – un criteriu mai slab al logicii, chiar formale, nu poate exista !
Dacă Adevărul nu este revelat, atunci El nu există, spunea marele filosof român Petre Ţuţea. Dumnezeu este în totul, chiar şi în ens realissimum al medievalilor. Când respingi nebuneşte pe Dumnezeu faci un act de credinţă, dar de credinţă disperată şi absurdă, pentru că nu poţi demonstra că Dumnezeu nu este. Crezi, ca ateu, şi tu, dar crezi că nu crezi… De altfel, Cine nu vrem să recunoaştem că există, Cine ? Dumnezeu ! Deci L-am recunoscut pe Dumnezeu chiar când am vrut să-L respingem… Argumentul ontologic de la Anselm la Goedel...
Au trebuit occidentalilor (faimoasa "comunitate internaţională") cinci luni de zile pentru a recunoaşte, cu timiditate, pe ascuns, crimele de război ale "statului" Israel care în numai câteva zile a ucis sute de copii în Gaza.
Standardele duble ale occidentalilor au devenit mult prea străvezii. Dacă un singur evreu ar fi fost asasinat în acele zile cu bombe cu fosfor lansate din avion (ceea ce ar fi fost, ca pentru orice fiinţă distrusă a planetei noastre, la fel de abominabil) atunci toată planeta ar fi vuit prin presa de partid a cartelului sionist.
De ce sunt atunci promovate aceste standarde duble, de ce este atunci atât de prevalent acest canon de gândire, pe care ghiduşii l-au numit "the West and the Rest" ? Ei bine, deoarece marea „civilizaţia apuseană”, cum a demonstrat marele istoric Arnold Joseph Toynbee, nu e una de referinţă, ci doar una ca toate celelalte. Un tehnoanimism ateu, trist, aproape mort deja. Ori civilizaţiile nu sunt distruse din exterior, ci se sinucid. În cazul trist al occidentalilor, alegerea pe care au făcut-o ei între farisei şi Mântuitor, i-a pus deja în sicriul peste care se închide încă o dată, cu fiecare zi mai mult, capacul de plumb al minciunii.
Dar voi alegeţi Viaţă, dragii mei, iară nu minciunile care ucid. Moartea din care ne-a mântuit Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, este aceea a minciunii care ucide, aceea a necunoaşterii lui Dumnezeu. Nici nu mai scriu despre nerecunoaştere sau despre nerecunoştiinţă. Iar oricât ar face acum papistaşii o „nouă” teologie, în care strecoară deja idolatria morţii şi din care izgonesc nu doar Evanghelia, ci mai ales pe Domnul, vine o zi în care trebuie să alegem între Hristos şi minciunile care ne ucid.
Voi fiţi gata în ziua aceea, care vine când nimeni nu ştie, şi mărturisiţi curat, drept, frumos, pe Domnul, iar nu minciunile fariseilor.
Sub ochii noştri, plini cum sunt de praful pus pe sub pleoape de minciunile televiziunilor, sute de copii mor, iar şi iară, sub bombele israeliene. Când nu mor, devin orfani cu miile. Aiasta nu se mai poate ! Când mor, cu ei mor femei, bătrâni, invalizi, bolnavi, ziarişti, doctori, observatori, vizitatori, sau "doar" muncitori români ce se află pe acolo prin Gaza. Ei sunt asasinaţi în grup de israelieni, pentru că sunt acolo, sub motive calpe, cu "scuze" fariseice, transparente ca nesimţirea, ca fascismul sau ca rasismul însele. De fapt, ideologia criminalilor israelieni de război este talmudismul - acea falsificare a Torei prin idolatrie babiloniană, iar practica lor este sionismul - acel amestec de nazism cu comunism, plus un tip particular de rasism care urlă peste tot că doar "neamul ales" este uman, toţi ceilalţi fiind "vite" (goyim) - deci cu totul nedemne de trai uman.
Uite cum un neam întreg, al Gazei, acela din care se trage sfântul Dorotei al Gazei, e măcelărit de bombe americane, ars cu fosfor, injectat cu tungsten - un puternic carcinogen plasat de bombe "design", ca faimoasele "dime". Uite cum neamul palestinian este acum inoculat cu germeni din laboratoarele militare care aleg mai degrabă pe arabi pentru experimente Mengeleiene, uite cum n-au apă, curent, hrană, universitate, guvern ales, toate acestea doar pentru că s-au născut acolo... Uite cum "elita" militară a armatei de ocupaţie se "binoclează" prin lunete, ca să nimerească mai degrabă tineri sau chiar copii. Uite apoi cum militarii israelieni pun câini să mănânce cadavrele copiilor palestinieni, pentru ca familiile să nu mai poată să îngroape pe morţii lor cei mai fragezi. Uite cum palestinieni cu pieptul gol, de obicei tot copii, sunt folosiţi ca scut pentru "bravii" soldaţii israelieni din tancuri contra "nedemnilor" din Gaza, ce luptă aproape goi, după o lungă foame, cu AKM-uri de contrabandă. Totul se poate, vai, vedea, în lumea asta, în care doar cine bagă în ochii altora ţepe mai poate fi văzut...
Uite cum e distrus la foc mic un neam întreg, cu armament special ales, pervers, care depune anume uraniu pe lângă moarte, pentru a aduce moartea pe mai departe, mult timp de-acum înainte.
Iar Uniunea Europeană ce face ? "Pace" prin cuvinte noi - "banda Gaza", "cuartet-ul european", de parcă neologismele lor calpe ar fi mai importante ca sutele de copii palestinieni ce mor iar. Pe scurt, UE ne propune o nouă gargară cu mătrăgună pe gâtlejurile noastre la vale, câţi mai suntem azi cu gura larg deschisă... Mereu, pavlovian, suntem îndobitociţi de UE, an de an, tot mai mult, pentru a nu mai reacţiona la nedreptate. Tele-viziunile, cu "jocurile" lor video, cu pornografia, cu drogurile, cu orice alte decadenţe trec iute peste noi - deoarece orice mijloc din cele mai jalnice sau joase e bun pentru cei pe care Israel Shamir i-a numit "the masters of discourse". Suntem deci condiţionaţi ca vitele, prin magie cabalistă administrată de "idioţii utili" ai masoneriilor, pentru a pune "echitabil" în interiorul oricărei propoziţii referitoare la drepturile inalienabile sau incompresibile ale "omului" doar "statul" Israel. Cum poate însă uciderea copiilor din Gaza asigura sau "apăra" acel "stat" ?
Dar, de fapt, care "stat" ? Despre ce stat vorbim ? Un stat are frontiere. Un stat are drept internaţional. Un stat are prieteni. Acel "stat" sionist, implantat prin colonialism terorist are la baze doar minciuni, asasinate, sclavi, uneltiri, etc. Cine, realmente, se poate atunci numi amic al statului sionist, în timp ce acest "stat" pune în primejdie în mod samavolnic chiar pe evrei, folosindu-i pentru interesele guvernului mondial ? Ni s-a sugerat subliminal actul "justiţiar" al istoriei din actul fondator al "statului" sionist ca pe "soluţie" a problemei evreilor care nu au nici o ţară a lor, tocmai deoarece vor să le domine pe toate celelate. E drept că din punct de vedere istoric evreii au fost goniţi de peste tot, din orice stat, fără nici o excepţie. Dar tocmai de aceea, soluţia la problema identităţii lor este Hristos. Faptul că sionismul interzice, peste tot, chiar numai a vorbi despre Mântuitor, arată că sionismul se teme de Adevăr.
Vreţi dar să mai tăcem, ca să fim pe mai departe complici ? Mai înainte de a fi doctori, europeni, etc., noi suntem drept slăvitori. Noi nu putem deci alege moartea, sau "cultura ei", nici nedreptatea, nici fariseismul privirii cotite. Noi nu putem urî pe nimeni, iar de iubit iubim orice neam, inclusiv pe cel "ales". Acesta, o fi fost el "ales" de Domnul, care de altfel nu are de loc identitatea de neam a măsurii oamenilor, ci pe cea divină, dar el nu L-a ales pe Domnul. Neamul ales i-a ales (sau s-a temut doar de ei) dar de cules i-au cules doar pe farisei. Cei ce iubesc pe Hristos dintre evrei n-au loc în ¨statul¨ Israel. Ori cine sunt fariseii ? Sunt aceia ce vin din tribul măcelarilor care administrau arderile de tot din templul de la Ierusalim, apoi tot aceia din care se trag rabinii. Cine sunt deci rabinii ? Ei sunt cei care au ascuns Tora - Cuvântul Domnului, sub Talmud - cuvântul lor omenesc, pe care l-au declarat, în chip idolatru, drept "infailibil". Pe scurt rabinii slujesc nu pe Domnul, Dumnezeul, şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ci pe ei înşişi, ca pe aleşii unui neam "ales", în chip idolatrizat. Acest neam "ales" deci, uite, nu-şi poate de fel potoli o sete de sânge ancestral-babiloneană, nerăbdătoare, foarte păgână, cea de care au scris atât de dumnezeieşte proorocii, şi mai ales vestitul Isaia la capul 59, cel pe care rabinii nu-l traduc...
Ce mai vedem ? Tocmai cei ce propun alegeri "democratice", Israelul cu America lui (US-rael-ul sau Isra-hell-ul), vin acum peste Gaza (Irak, Afghanistan, Serbia, Kosovo, Somalia, Sudan) cu bombe "hemocratice". Acestea sunt tipul de bombe aruncate prin vot "liber" peste cei ce trebuie astfel să priceapă "a alege util, iar nu just". Un ales, de altfel foarte just, prin vot popular al Gazei, controlat de observatori, anume primul ministru al Gazei muribunde, scrie :
UN NEAM E TERORIZAT DE ALT STAT APOI E UCIS, CHIAR ACUM, DAR ACEST ASASINAT COLECTIV NU MAI POATE FI UITAT DE NIMENI
By Prime Minister Ismail Haniyeh - Gaza
I write this article to Western readers across the social and political spectrum as the Israeli war machine continues to massacre my people in Gaza. To date, almost 1,000 have been killed, nearly half of whom are women and children. Last week's bombing of the UNRWA (UN Relief Works Agency) school in the Jabalya refugee camp was one of the most despicable crimes imaginable, as hundreds of civilians had abandoned their homes and sought refuge with the international agency only to be mercilessly shelled and bombed by Israel. Forty-six children and women were killed in that heinous attack while scores were injured.
Evidently, Israel's withdrawal from the Gaza Strip in 2005 did not end its occupation nor, as a result, its international obligations as an occupying power. It continued to control and dominate our borders by land, sea and air. Indeed the UN has confirmed that between 2005 and 2008, the Israeli army killed nearly 1,250 Palestinians in Gaza, including 222 children. For most of that period the border crossings have remained effectively closed, with only limited quantities of food, industrial fuel, animal feed and a few other essential items, allowed in.
Despite its frantic efforts to conceal it, the root cause of Israel's criminal war on Gaza is the elections of January 2006, which saw Hamas win by a substantial majority. What occurred next was that Israel alongside the United States and the European Union joined forces in an attempt to quash the democratic will of the Palestinian people. They set about reversing the decision first by obstructing the formation of a national unity government and then by making a living hell for the Palestinian people through economic strangulation. The abject failure of all these machinations finally led to this vicious war. Israel's objective is to silence all voices that express the will of the Palestinian; thereafter it would impose its own terms for a final settlement depriving us of our land, our right to Jerusalem as the rightful capital of our future state and the Palestinian refugees' right to return to their homes.
Ultimately, the comprehensive siege on Gaza, which manifestly violated the Fourth Geneva Convention, prohibited the most basic medical supplies to our hospitals. It disallowed the delivery of fuel and supply of electricity to our population. And on top of all of this inhumanity, it denied them food and the freedom of movement, even to seek treatment. This led to the avoidable death of hundreds of patients and the spiralling rise of malnutrition among our children.
Palestinians are appalled that the members of the European Union do not view this obscene siege as a form of aggression. Despite the overwhelming evidence, they shamelessly assert that Hamas brought this catastrophe upon the Palestinian people because it did not renew the truce. Yet we ask, did Israel honour the terms of the ceasefire mediated by Egypt in June? It did not. The agreement stipulated a lifting of the siege and an end to attacks in the West Bank and the Gaza Strip. Despite our full compliance, the Israelis persisted in murdering Palestinians in Gaza as well as the West Bank during what became known as the year of the Annapolis peace.
None of the atrocities committed against our schools, universities, mosques, ministries and civil infra-structure would deter us in the pursuit of our national rights. Undoubtedly, Israel could demolish every building in the Gaza Strip but it would never shatter our determination or steadfastness to live in dignity on our land. Surely, if the gathering of civilians in a building only to then bomb it or the use of phosphorous bombs and missiles are not war crimes, then what is? How many more international treaties and conventions must Zionist Israel breach before it is held accountable? There is not a capital in the world today where free and decent people are not outraged by this brutal oppression. Neither Palestine nor the world would be the same after these crimes.
There is only one way forward and no other. Our condition for a new ceasefire is clear and simple. Israel must end its criminal war and slaughter of our people, lift completely and unconditionally its illegal siege of the Gaza Strip, open all our border crossings and completely withdraw from Gaza. After this we would consider future options. Ultimately, the Palestinians are a people struggling for freedom from occupation and the establishment of an independent state with Jerusalem as its capital and the return of refugees to their villages from which they were expelled. Whatever the cost, the continuation of Israel's massacres will neither break our will nor our aspiration for freedom and independence.
- Ismail Haniyeh is the Prime Minister of the Palestinian government in Gaza. (Originally published in the British Independent – independent.co.uk, 2009, January 15)
L’armée israélienne a attaqué Gaza cette nuit avec des moyens militaires énormes. Le premier bilan fait état de plus de 200 morts, civils pour la plupart. Ce massacre était annoncé, envisagé et commenté ces derniers jours dans la presse israélienne, après la fin de la trêve respectée par le Hamas et rompue sans arrêt par l’armée israélienne. Ce crime a été rendu possible par l’impunité totale accordée à Israël depuis bientôt 9 ans et le soutien actif dont il bénéficie au sein de l’Union Européenne. Il est le résultat direct du « rehaussement de la coopération avec l’UE » imposée par la présidence française contre le vote de report du Parlement Européen.
Depuis maintenant des années, la bande de Gaza subit, avec le soutien complice de l’Union Européenne, un siège criminel qui viole délibérément toutes les lois internationales : un million et demi de civils sont prisonniers de l’armée israélienne et privés de tout : de nourriture, de carburant, d’électricité, de médicaments, de matériel scolaire … Moins d’un dixième des camions nécessaires au ravitaillement normal de la population parviennent à passer. L’aéroport et le port ont été détruits avant même d’avoir jamais pu fonctionner. Il est interdit de pêcher. Seuls quelques bateaux affrétés par des militants ont pu forcer le blocus. La population subit une « punition » collective impitoyable pour avoir « mal » voté. La communauté internationale laisse faire, voire encourage ce siège. L’occupant a expulsé Robert Falk, le rapporteur spécial sur la situation des droits de l’homme de l’ONU.
Il n’y a aucun statu quo possible, aucune perpétuation envisageable de ce siège impitoyable et criminel. Tout peuple assiégé a le droit de résister à l’oppression. Aucune symétrie ne peut être établie avec les quelques kassams [missiles artisanales palestiniennes ] envoyés sur des villes du sud d'Israël. Il n’y aura pas de sécurité pour les Israéliens sans sécurité pour la population de Gaza. Les politiques européennes et américaines, depuis [ la conférence de paix qui a eue lieu à ] Anapolis, en évitant d’affronter la réalité de l’occupation, aboutissent à l’impasse attendue dont encore une fois le peuple palestinien paie tout le prix.
L’Union Juive Française pour la Paix dénonce le crime qui se déroule contre la population de Gaza. Elle appelle à manifester partout contre cette nouvelle agression. L’UJFP exige une réaction immédiate du gouvernement français, de la Communauté Européenne et de l’ONU pour faire cesser l’agression et pour mettre un terme au blocus de Gaza.
Ce barbarie ! Nu degeaba scria ÎPS Iustinian Chira despre popoarele barbare care au putut prelungi crimele pe care nici un popor botezat întru Hristos, cu etnogeneza limpede, nu le-ar putea admite. Dreptul internaţional nu poate fi ignorat la infinit, deoarece relaţiile internaţionale au la temelie raţiunea, umanitatea sau, într-un cuvânt, civilizaţia. Noi, în ortodoxie, nu putem admite reîntoarcerea la barbarie, deoarece am renega pe Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Shamir was born in Novosibirsk in the Soviet Union in 1947. In 1968 he converted to Zionism and emigrated to Israel, where he joined the IDF and fought in the 1973 war. Stationed in Sinai during a fierce battle whose point he failed to understand, Shamir used that war as a symbol of what it meant to be a Jew. Being a Jew provided no help in understanding what Jews want from themselves and from bewildered mankind, “just as belonging to the elite troops does not help you with an understanding of the general staff” (Cabbala of Power, p. 12). When it comes to understanding the principle of unity among Jews, we are confronted with the opposite problem from the one we encountered with Catholics. Catholics have the principle of unity in Christ but no practical unity. Jews, on the other hand, have no principle of unity but, as Shamir says, like the locusts mentioned in the book of Proverbs, they “‘have no king, but they attack in formation’ and devastate whole countries as if by plan.”
In 1975, after studying law at the Hebrew University of Jerusalem, Shamir moved to London where he worked for the BBC. From 1977 to 1979 he worked in radio in Japan. By this point, some ten years after he had left Russia, Shamir had become disillusioned with Zionism because of the way the Israeli government discriminated against non-Jews. From 1989 to 1993 Shamir returned to Russia where he worked as the Moscow correspondent for Ha’aretz. In 1993 he returned to Israel and settled in Jaffa, where he lives today.
At some point during the middle of the first decade of the 21st century, Shamir became a presence on the Internet and at around the same time he became a Christian. The connection between the two events was more than coincidence because, as Shamir himself put it, getting baptized by the Palestinian priest, Archbishop Theodosius Attalla Hanna “helped me sort out the question of identity.”
If there were ever a sign of contradiction for the age of irenic interreligious dialogue inaugurated by the Second Vatican Council, it is Israel Shamir. Shamir’s conversion to Christianity was a sign that the repressed had returned just in time to save the Church from total apostasy on the Jewish question. Shamir, the Jewish convert, saw Jews not as our “elder brothers” but as St. Paul saw them, which is to say, as “the enemy of mankind.” In accepting baptism, Shamir joined a long line of “Jews by birth who denounced the Judaic cult of Death and accepted the Living Christ.” For Shamir, the crucial “sieve” which separated good from evil in the great struggle of his day was the “relationship to the Palestinian suffering”; “whoever disregarded it followed Antichrist; whoever denounced it began his way to Christ.”
Like St. Paul, Shamir has become a latter day apostle to the Gentiles and a reproach to all those who would ignore the warning of the Gospels and urge upon Christians a quasi-Masonic brotherhood with their enemies which leads to their mental evisceration and moral ruin. “The point,” as Shamir says, is not pointless dialogue of the sort that is in reality nothing more that a covert form of cultural warfare, “The point is to liberate Jews from Jewishness, which is the enemy of mankind.”
Like Nicholas Donin and Joseph Pfefferkorn before him, Shamir is Lazarus returned from the realm of the dead. In addition to being reborn out of the Judaic culture of death, Shamir rose from the realm of what everyone had presumed was a dead idea, namely, that Jews need to accept Christ as their savior. Shamir was “granted the grace of Christ” and therefore “reborn in His glory.” He has come back to life to tell us all that he is “daily grateful to Christ who saved me from the Judaic paranoia of hating and being hated and brought me into the world of loving and being loved” and that “every Jew who has come to Christ by the way of rejecting the Judaic ideas, by upholding love for the nations, is a portent of Salvation” (Cabbala, p. 310). Like Nicholas Donin and Joseph Pfefferkorn before him, Shamir did not come back from the dead to become Eugene Fisher’s successor at the USCC. Shamir came back from the dead on fire with zeal to liberate Jews from the bondage of Judaism.
To do that, Shamir must first explain what it means to be a Jew:
a Jew must first understand himself and war against himself. Only steady resolution, united to the highest self-respect, can free the Jew from Jewishness. Therefore the Jewish question can only be solved individually; every Jew must try to solve it in his proper person”—by discovering God’s presence in the world, that is Christ (p. 19).
Like Joseph Pfefferkorn, Shamir has had to deal with the polite racism of the Left which associates Jews with some ineradicable racial destiny. Like Joseph Pfefferkorn, whom the humanist elite, including Erasmus, referred to as a “tauf Jud,” a baptized Jew, Shamir has been described as “an ethnic Jew who defines himself as a Christian.” Liberal Swedish journalists are a lot like Adolf Hitler in Shamir’s mind because they think “‘once a Jew, always a Jew’; baptism notwithstanding, Shamir can only ‘define himself as’ a Christian.”
Jews collaborate in the promotion of this sort of racism because it keeps Jews in line. Instead of distinguishing between racism, which is bad, and anti-Judaic principles, which are required of every Christian, Jews try to portray the anti-Judaism that is part and parcel of Christianity as a form of racism. Jews, in other words, manipulate the term “anti-Semitism” for their own political advantage:
Anti-Judaic thought is part of the foundation of Christianity and Communism, to mention just two of the most important ideologies. Jews try to present the anti-Judaic line as racism. Though anti-Judaic thought has existed for hundreds of years, Jews insist on using the name of “anti-Semitism,” a rather short lived racial theory of the 19th century. For the anti-Semite, a Jew has inherent and unchangeable inborn qualities, while anti-Jewish thought analyses and fights Judaic tendency.
Instead of admitting that there is something wrong with being Jewish because the Jewish rejection of Logos disposes Jews to act in a way that antagonizes everyone they come in contact with, the Jews fall back on outdated theories of racism as a way of exculpating bad behavior. “It is because of what we are, not of what we do,” a slogan recently appropriated by President Bush, has become the mantra that excuses bad behavior and hides from Jews the core of their essentially negative identity and why they have faced antagonism among every group they have lived with throughout history.
There has never been a “paradisus Iudeorum” that has not ended in catastrophe for the Jews, and there has never been a catastrophe that has not been rationalized into one more link in a long chain of anti-Semitism by Jewish apologists determined to ignore the toxic effect of Jewish behavior on native populations and the inevitable reaction which it brings forth from them. Shamir cites the Jewish delight in using terms like “hook-nosed” as “a clear sign of the Jewish effort to turn anti-Zionist or anti-Judaic polemics into racist ones.” Racism is the simplest way to deflect attention from the source of the problem. Hence, the Jewish delight in discovering racism even where none exists. “Anti-Semitism,” Shamir points out, “was a short-lived racial theory of late 19th century claiming that . . . Jews are what they are; that they possess some racial qualities making them an inherent enemy of the Nordic race, like a wolf is an enemy of a rabbit.” This was never the position of the Church, which always maintained that the problem between Jews and Gentiles was religious in nature and solved by conversion. If there were ever a time when “hatred of Jews for what they are” was an issue, Shamir claims “such a phenomenon vanished completely. There are people who object to policies of Jews, but none to Jews per se.” The fact that Jews insist on obscuring the issue means that only Christians can frame the issue properly, and yet this is precisely what the Church has refused to do for the past 40 some years. Making the proper distinctions would pave the way for the solution to the problem, but this is precisely what Jews want to avoid, because it would mean the end of their hegemony over discourse. If Mel Gibson had had the benefit of understanding the distinctions which Shamir made, he could have shrugged off the charges of anti-Semitism by claiming what every Christian should be able to claim, namely, “I am anti-Judaic, just like Christ.”
Shamir’s conversion is clearly a scandal and a reproach to the entire era of post-Vatican II inter-religious dialogue. Shamir became a Christian during the period when the Catholic Church had all but officially called for a moratorium on Jewish conversion. One of the most painful events in the time of his life surrounding his conversion came in 2002, when the bishops of the United States issued their document “Reflections on Covenant,” which in effect said that Jews did not have to accept Christ in order to be saved. Shamir described “Reflections” as “an act of cruelty to the Jews” which came perilously close to the denial of Christ and apostasy of the Church that the faithful would experience in the last days. According to Shamir,
The Catholic Church after Vatican II accepted the unacceptable demands of the Jews and agreed to the conditions once rejected by St. Paul. They agreed to the idea of two covenants, as if the Old Covenant is not the same as the New Covenant. Thus they came to the weird idea of two Chosen Peoples—Israel of the flesh and the Church. The Orthodox Church is still safe from this dangerous heresy. Only the Orthodox Church can offer true salvation to the Jews escaping their supremacist creed. And now, when thousands of Jews try to come to Christ, the Orthodox Church of Jerusalem does not make a sufficient effort to bring them in.
Whenever the forces of darkness prepare a new attack on mankind, they use their considerable artillery to shut up the potential resistance forces, starting with their new enemy, the Church. . . . This was the practice of the Third Reich as well: before starting the war, they began their campaign of “priests as sex fiends” to force the church’s silence. Now this is the turn of the Fourth Reich: the Church was against the war in Iraq; the Church was steadfast in her defense of Palestine, the Church is certainly against the impending attack on Iran, so she has to be put on defense. The same people who control the US media call for war with Iran, and they are behind this campaign against the Church.
The Jewish-American empire sees the Church as its main adversary, according to Shamir, because it is in reality a competing church, “the church of darkness.”
(...)
Christianity is the denial of Jewish superiority. Whoever believes or accepts Jewish superiority denies Christ for He made us equal. The French Jewish filmmaker Claude Lanzmann, the creator of “Shoah,” said: if you believe in holocaust you can’t believe in Christ. We can rephrase the words of Lanzmann: belief in a special historical meaning of death of Jews is a sign of apostasy. . . . We believe that Christ suffered for us and came back to life. The Holocaust believers believe that the Jewish people suffered and came back by creating the Jewish state. In this competition, the Jews win: as opposed to Holocaust, you can deny Crucifixion and Resurrection, and your career won’t suffer a bit.
Belief in Jewish superiority, according to Shamir, is the official faith of the Pax Americana. Similarly, the Soviet Union eventually collapsed because it lacked an adequate theological foundation. This fatal flaw is echoed in the “neo-Jewish” American empire. “The Judaic paradigm has replaced apostolic Christianity, and now America is suffering “in the grip of a New World Order—featuring a dwindling middle class, a vast security apparatus, a growing social gap, and a general impoverishment of spirit. It is not the first time the Judaic paradigm has risen in this world; but, like its predecessors, it will inevitably collapse—this type of society lacks broad social support. This time the adepts have decided to ensure its survival by making their project global . . .this is the logic and pressure behind their reckless and desperate expansion.”
(...)
Shamir is the revenant in our day of famous Jewish converts like Joseph Pfefferkorn, Jews who woke up one day and realized that by being Jews they were working for the evil empire. Then as now there were Christians who hated the idea of Jewish conversion and were more comfortable with racial explanations that cut off the Jews from Christian society. The Dominicans of Cologne were not part of that group. The great question for Christians in our day is whether we are as acute as Shamir in discerning the signs of the times. In this respect, his conversion story is especially relevant for American Catholics, who are still asleep at the switch, drugged by bad politics, bad theology, and what seems like a congenital desire to appease their oppressors.
„Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc charte şi resbele, zugrăvesc împărăţii despre cari lui nici prin gând nu-i trece...”
(Eminescu, ms 2257 fila 37)
De câteva sute bune de ani, noi românii am izbutit să supravieţuim între cele trei imperii ale vremilor care nu erau la rându-le, mai niciodată, sub cârma noastră.
Mereu veneau şi plecau prin "principate" ba turcul, ba rusul, ba austriacul, de făceau "legile" lor "noi", chipurile... nouă, dar împotriva celor pământeşti.
Aveam astfel printre noi puhoaie pestriţe, revărsate peste cei dintre noi "cu nas subţire" - aveam ba mehterbaşale cu ceaprazuri, ba moscali scapeţi biciuind la regulamentele lor "organice", ba valsuri fleandură din chezaro-crăime, să ne tot "alegem" între băşcălie, huzur sau Gemütlichkeituieli.
Nu erau nici ele, tutelele streine, ceva nou sub soare. De mult înainte Valahia gemea turcită, Moldova "se scăpa de mult bine" iar Ardealul... ardea. Noi mergeam fiecare cum puteam. Mergeam cu Dumnezeu înainte !
Inima în Dumnezeu, iar gândul la ţară... Zece mii de ani de istorie, cu arcul carpatic în suflete ca o coardă oţelită, şi cu vitejie cât cuprinde ! Astfel veneau toate puhoaiele, luau ce puteau, apoi fiind val, ca valul treceau. Scara timpului nostru neavând comună măsură cu acelea ale migratorilor, Domnul dădea să ne păstrăm locul.
Azi însă sunt alte imperii, din care văd mai limpede două :
Unul e cel dinlăuntru. Acesta a fost vârât cu sila, cu viclenie, prin televizoare, prin tăvălugul dolarilor, prin licori ademenitoare. Ca un cancer, acest imperiu dinăuntru ne sufocă ţesăturile fireşti ale trupului neamului, ne fură sufletele, ne scade fertilitatea. Cu acesta e greu de luptat, dar nu imposibil, deoarece fiecare suntem şi altceva decât trup.
Cellalt este cel "lumesc" - imperiul mondial. Ca o menghină ce se strânge dinafară, el striveşte trupul neamurilor, le fură pământul, cu tot ce se află în măruntaiele lui. Ciudat, chiar atât de ascuns cum se dă, mare sau rotund, acesta din urmă ia forme geografice foarte limpezi, chiar de sunt încă peticite...
Acest imperiu mondial a ajuns acum, tot din trei părţi, să ne ceară pământ şi apă. Dinspre turcime se aude cântul mierlei, în câmpia însângerată în care a fost oprită semiluna de către armata mică dar întreagă a ortodoxiei. Dinspre stepe se aude cum vine vuiet de vânt de dincolo de Nistru. Iar de la apus, unde nu mai sunt austrieci, ci ungurime, se vântură armele sunătoare ale băneturilor, cu care se cumpără Ardealul.
Cum trupul sfârtecat al Serbiei a ajuns abcesul de fixaţie al scursurilor purulente din lumea celor laşi de pretutindeni, tot astfel carnea vecină se poate un timp păstra neinfectată.
"Conducerea" noului "stat" de pe Câmpia Mierlei, care e, chipurile, "independent", e la fel de ilegală ca secesiunea. Nu e nici un drept între neamuri care s-o accepte. Este o mafie ca toate celelalte, acum implantată în Metohia, unde erau odinioară mănăstiri ortodoxe. Nu e nici măcar o burghezie compreadoră, la fel de vândută ca tot ceea ce vinde.
E mafie. Thaci este cumnatul celui mai renumit traficant de carne vie pentru Occident, prin filierele helvete. Statul naţional mafiot este astfel ultima făcătură a "statului" zis "modern" rebranded ca "liber" sau "independent", doar ca să vândă tot ce se mai poate (minereuri, patrimoniu, terenuri, droguri, carne vie) fără stinghereli din partea popoarelor locului. Irak, Afganistan sau "Kosova" sunt doar primele exemple ale "noii ordini" a imperiului mondial.
Victimele uneltelilor sunt la fel de pierdute - de exemplu, acum, albanezii suferă la fel ca sârbii. Dar tehnica aceasta de supravieţuire este o medicină slabă. Doar uneltitorii se risipesc prin iluzia "echilibrului" bazat pe Realpolitik.
Românii au trăit întotdeauna printre catastrofe, iar nu prin catastrofe. Un neam generos ? Poate ! Poate mai degrab' pentru că pe vremuri românii trăgeau rădăcini direct din cer, iar strămoşii făceau un fel de gură de rai din locul lor terestru. Dar din dar...
În fine, pentru cine mai avea o iluzie despre ce ni se pregăteşte, iat-o pe Sara Flounders scriind Washington gets a new colony in the Balkans :
In evaluating the recent “declaration of independence” by Kosovo, a province of Serbia, and its immediate recognition as a state by the U.S., Germany, Britain and France, it is important to know three things :
First, Kosovo is not gaining independence or even minimal self-government. It will be run by an appointed High Representative and bodies appointed by the U.S., European Union and NATO. An old-style colonial viceroy and imperialist administrators will have control over foreign and domestic policy. U.S. imperialism has merely consolidated its direct control of a totally dependent colony in the heart of the Balkans.
Second, Washington’s immediate recognition of Kosovo confirms once again that U.S. imperialism will break any and every treaty or international agreement it has ever signed, including agreements it drafted and imposed by force and violence on others.
The recognition of Kosovo is in direct violation of such law—specifically U.N. Security Council Resolution 1244, which the leaders of Yugoslavia were forced to sign to end the 78 days of NATO bombing of their country in 1999. Even this imposed agreement affirmed the “commitment of all Member States to the sovereignty and territorial integrity” of Serbia, a republic of Yugoslavia.
This week’s illegal recognition of Kosovo was condemned by Serbia, Russia, China and Spain.
Thirdly, U.S. imperialist domination does not benefit the occupied people. Kosovo after nine years of direct NATO military occupation has a staggering 60 percent unemployment rate. It has become a center of the international drug trade and of prostitution rings in Europe.
The once humming mines, mills, smelters, refining centers and railroads of this small resource-rich industrial area all sit silent. The resources of Kosovo under NATO occupation were forcibly privatized and sold to giant Western multinational corporations. Now almost the only employment is working for the U.S./NATO army of occupation or U.N. agencies.
The only major construction in Kosovo is of Camp Bondsteel, the largest U.S. base built in Europe in a generation. Halliburton, of course, got the contract. Camp Bondsteel guards the strategic oil and transportation lines of the entire region.
Over 250,000 Serbian, Romani and other nationalities have been driven out of this Serbian province since it came under U.S./NATO control. Almost a quarter of the Albanian population has been forced to leave in order to find work...
Sara ştie ce scrie. A fost acolo. A primit în cap bombele americanilor în 1999. E directoarea unui organism (International Action Center ) care a documentat preferinţele NATO pentru atacarea civililor sârbi, cei care au suferit cel mai mult din "politica" americanilor. De ce scriu de americani ? Ei sunt doar jandarmii orbi ai şchiopilor ce i-au încălecat deja, de-i prăvălesc acum cu totul şi pe ei...
Dar atât despre unelteli. Grija noastră să fie să ne rugăm de-adevărat, nu să dezlegăm ce nu-i de dezlegat. Eminescu a scris limpede că ne iubeşte pentru că nici prin cap nu ne trece ce unelteli se fac pe socoteala noastră...
À New York, lors d'un banquet, le 25 septembre 1880, le célèbre journaliste John Swinton se fâche quand on propose un toast à la liberté de la presse.
« Il n'existe pas, à ce jour, en Amérique, de presse libre et indépendante. Vous le savez aussi bien que moi. Pas un seul parmi vous n'ose écrire ses opinions honnêtes et vous savez très bien que si vous le faites, elles ne seront pas publiées. On me paye un salaire pour que je ne publie pas mes opinions et nous savons tous que si nous nous aventurions à le faire, nous nous retrouverions à la rue illico. Le travail du journaliste est la destruction de la vérité, le mensonge patent, la perversion des faits et la manipulation de l'opinion au service des Puissances de l'Argent. Nous sommes les outils obéissants des Puissants et des Riches qui tirent les ficelles dans les coulisses. Nos talents, nos facultés et nos vies appartiennent à ces hommes. Nous sommes des prostituées de l'intellect. Tout cela, vous le savez aussi bien que moi ! »
(Il s'agit, faut-il s'étonner, encore, de 25 septembre 1880. En parlant la newspeak du "progrès" et de la "démocratie". Source: Labor's Untold Story, de Richard O. Boyer and Herbert M. Morais, NY, 1955/1979.)
Soarta Imperiului s-a pecetluit. Despre aceasta, din nou scrie aici neobositul, talentatul Malic:
The Empire has blundered in the Balkans, and badly. Intoxicated with power and believing themselves able to change reality itself by force its rulers have stumbled into a trap of their own making. In 1999, Kosovo was made into a symbol of Imperial might; now it has become a symbol of Imperial weakness. By insisting on the impossible and rejecting reality, rulers of the Empire have wasted every pretense of authority. The Empire may have been bled dry in the sands of Iraq, but it will perish over some damned foolish thing in the Balkans.
Article 19 of the UN Human Rights Charter explicitly states:
"Everyone has the right to freedom of opinion and expression; this right includes freedom to hold opinions without interference and to seek, receive and impart information and ideas through any media and regardless of frontiers."
Aceasta mi-aduce aminte: Dreptul nu este ceva ce se acordă, ci tocmai ceea ce nimeni nu-ţi poate lua!
Tot ce se aude prin presă despre drepturi rămâne doar retoric. Nu există în realitate nimic similar cu a "cere dreptul". Această vociferare, clamare, folosită azi atât de des, inclusiv în urâtul cuvânt anglo-saxon claiming este un fals în acte publice. Chiar Diogene spunea Macedonului "nu-mi lua ce nu-mi poţi da!". Există o modă rea, un Zeitgeist pocit, ba chiar o invitaţie zilnică a necuratului in actul de a ne "cere" drepturile. Aceste uneltiri nu pot persista fără acea retorică falsă a "progresului", a "evoluţiei" sau a "diversităţii" mincinoase, care distrug ţesătura corpului social sau aceea mai fină a istoriei unui neam.
Dar nici o dezinformare nu poate sta în vre-o cumpănă oarecare cu demnitatea suverană a umanului, care nu are nici o măsură comună cu justiţia, ci cu Creatorul. Dreptul este. E drept a fi astfel! A "cere" dreptul transformă omul liber, suveran în mod natural pentru că aduce slavă unui singur Stăpân, în lacheu la fals stăpân. Veghea la hotară cere a nu lăsa dreptul suveran să decadă în negoţ cosmopolitan. Demnitatea umană este o minune pe care doar Domnul a creat-o! Doar Domnul nostru, Mântuitorul Hristos ne-a redat-o la Înviere! Iar numai Sfântul Duh poate veghea asupra demnei noastre origini dinainte de cădere.
Dintre creştinii din Ţara Sfântă - cei atât de prigoniţi de câtre sionişti - printre cei cu discursul cel mai articulat, chiar lucid, deşi strict politic, este Israel Shamir, dragul meu „departe-văzător”. Numele pe care le dă el lucrurilor sunt clare. Uneori ne miră, adesea vrem să-l ajutăm, dar mereu ne interesează. Scrie bine. Iată-l într-un fragment limpede din Întunecime dinspre Apus...
In the Holocaust dogma, Pope Pius surrendered the Jews to the Germans, affirming the eternal enmity of the Holocaustians to the Church. It does not matter that on a factual level, the accusations have been refuted many times over. Our tenacious enemy never gives up, never acknowledges his defeat, never accepts the facts unless they suit him.
Who is the enemy? Some people refer to the Israel Lobby with their great control over media. In the famed tract, they were called the Elders of Zion. Others call them Illuminati. I called them the Masters of Discourse, the operators of the integrated machine of public disinformation and indoctrination, from the Wall Street Journal to the Wikipedia. Thousands of networks, newspapers, journals, books, films and ideas are being united and guided by their invisible hand, while free thought still survives in the far reaches of the web. The fearsome AIPAC is just the visible tip of the iceberg, below which are miles and miles of solid ice: media lords, chief editors, their pundits – in short, the Masters of Discourse. Their power base is in the media, in their ability to create a false presentation of reality and mislead people. Recently John Pilger described it as The Invisible Government.
When the Masters of Discourse fought against Communism, they had a few faked 'facts' they were never tired of brushing up. They played with stupefying numbers: Communists killed thirty, no, fifty, no, sixty million, though the freely available demographic figures of the Soviet Union made it as miraculous as feeding of the multitudes by five loaves. They invented Soviet anti-Semitism, though Soviet government and security always had a lot of Jews in high places. They invented Soviet totalitarianism, though the Soviet people freely supported their government. Instead of the Holy Grail, they had Raul Wallenberg, who was supposed to have survived miraculously and to have been kept in some far-away jail. No research would ever move them to recognize their inventions for being what they were, namely, lies.
Now they want to destroy Iran and cripple Russia, for these lands did not forget God. They do fight against the Church, against every church, be it Communism or Islam or Orthodox Judaism, or their traditional enemy, the Apostolic Church, for every church defends its flock against their robbery and resists their dark drive for domination. The church affirms the primacy of spirit, and of the godlike nature of man; this is anathema to the Masters. On a deeper level, the Church is their main adversary, for they are a competing church of sorts, the church of darkness, and they will not suffer a competitor.
Dominant as they are, they are not omnipotent. We should not be afraid of them. There is no magic in their incantations. They have no divine powers behind them. They are impostors. They exploit the old myths of mankind, forgetting that nothing works without God. The Masters are twins to Zionists; the Zionists decided to arrange for Israel's return to the Promised Land as it was promised to their fathers. However, that return was to be done by God; while humans trying to do God's work are necessarily rebels.
Israel Shamir scrie minunat, de exemplu Florile Galileei. Israel Shamir este cenzurat, obligat a locui în Suedia, chiar fiind veteran al resbelului din 1967. Nu se pot afla pe YouTube video-uri cu Israel Shamir. De accea voi pune mai jos un film cu Neturei Karta, care spune ceea ce e drept despre Sionism:
One of the primary causes of modern day Anti-Semitism is the brutal occupation by Zionists of Palestine. There is today a growing number of people of the Jewish faith that recognize that Zionism is in fact counter to the fundamental tenets of the Torah, genuine Judaism and against the principles stated by the ancient Hebrew named Moses. La Voz de Aztlan joins our many Jewish friends who recognize this fact.
Un singur membru din parlamentul britanic - odinioară un exemplu de adunătură omenească - s-a opus măcelului sistematic care s-a numit "resbelul contra terorismului".
Acum, când milioane de victime irakiene se adaugă altor milioane de copii irakieni decedaţi în deceniul de foamete la care "comunitatea internaţională" a condamnat poporul irakian, acei lupi în piei de oaie ies din nou din bârloage. Tocmai aceia care au făţărnicit atât ideea de parlament, inventând "cauzele" agresiunii contra unui popor întreg, atacă pe acest om curajos.
Omul curajos este Gorgeous George, iar scrisoarea lui contra cenzurii la care este supus în acest parlament de operetă este un model. Iată-l :
Gorgeous George (George Galloway, MP): Fala parlamentului britanic, membru acolo de 20 de ani, acum singur cu turma tuturor pe urma lui...
Letter to Speaker Martin 19 July 2007
Dear Mr Speaker,
You will have seen, with I hope as much alarm as me, the editorial in yesterday’s Sun newspaper, which – in a challenge to Parliamentary privilege I suggest – calls on the government to curtail my rights as a Member of Parliament in the debate on Monday on the report of the Standards and Privileges Committee.
Whilst I have every reason to believe that you will not allow me to be gagged in any way in my detailed defence against what is, in their own words, a debate on an inquiry of “unprecedented length and complexity” I am less confident about the conduct of the government whips.
I am seeking your protection, Mr Speaker, from any attempt to censor me in the important speech I intend to make, which will be watched and read by many people in our own country and abroad.
I do hope I can count on it. For if I were to be so censored in a debate on my exclusion from the House, in which I have sat for 20 years and from which I have never been excluded for any reason before, this would not only heap an injustice upon an injustice, it would plunge Parliament into the ninth circle of disrepute, earning it contempt from large numbers of people who wish to hear what I have to say in response to this report.
In view of the importance of this matter I am making this letter public.
Se pare, dacă apocrifa e valabilă, că Diogene umbla cu lampa sa de noapte arzând ziua în amiaza mare spre ruşinea democraţiilor. Căuta, chipurile, cu tot dinadinsul, un om... Slavă Domnului că mai sunt la Muldova omini... Pentru că şi azi mai avem norocul de a citi scrieri lucide. Iată azi, în Imperial Poker, pe neobositul Nebojsa Malic :
As the Imperial project lumbers along, leaving death and destruction in its wake, a truly terrible realization is emerging. It's not that hundreds of millions of people still buy the Imperial propaganda at face value – though that number is dwindling steadily – it's that the Empire doesn't care of [what - n. n.] they do or not. After all, what did the American public do when it became obvious that there were no Iraqi WMDs and the entire casus belli was a fraud? What could it do? The Emperor simply gave them the political equivalent of "Yeah, so what?" and kept on trucking.
Almost two decades of "humanitarian interventions" and "nation-building" that followed the end of the Cold War have significantly lowered the bar of what passed for acceptable in international relations.
(...)
It is this sort of hubris – a misguided, delusional belief that it is so powerful it can make up its own rules, create its own reality, defy the laws of physics, politics and nature with mere whims – that is at the root of Empire's rapidly approaching downfall.
Because it does not control the rules of the game; it has merely bent them about as far as they can go. No amount of willpower or conceit will make a High Card beat a Royal Flush.
The Empire is holding when it needs to fold; walking straight into doom where it ought to cut losses and run. It isn't just a watch George W. Bush lost in Albania, but perhaps the last vestiges of his ability to discern what is real from what is in his mind.
Even the unwaveringly loyal mainstream media found last week's Albanian excursion a bit much. One AP report on Bush's visit included the following comment by a California professor: "You know things aren't going well when you have to go to Albania to have people take to the streets and cheer you."
The game is up.
Asta este ! Iar răspunsul dat de Diogene împăratului care zice cum poate da orice pe lume săracului (dar mai ales îi poate lua lumina soarelui) ar trebui să smerească orice singur-mărit :
A apărut o foaie medicală a autorului, în care sunt discutate cazuri rare, instructive sau numai stranii, cu tot secretul medical păstrat bine, cum se cuvine :
Cine mai e curios în lumea aceasta, poate citi foaia mea, în folosul tuturor celor care pricep sănătatea ca pe un întreg!
Când consensul nostru politic, social (dar mai ales economic) trece prin abandonul individual al libertăţii, ne semnăm singuri pactul cu necuratul, sau direct, căderea. Când gonim harul, oare de ce mai cercetăm ştirile, şi aşa fabricate în manufacturile virtualizării noastre prin "globalizare"? Când nu căutăm Duh în lume, mai este aceasta, oare, o lume?
Negative. Nope. Nil. Nada. Niet ! Când gonim harul, suntem goi printre ciulini. Harul singur ne îmbrăca, pe vremea când ne sfiam de goliciune. Iar acum, când mărăcinii, scaieţii şi urzicile lumii puiesc din voia noastră, tocmai acum ne aflăm în treabă zvârlind cămeşile noastre frumoase, înflorite, ca armuri dulci ale cuviinţei, într-o orgie, sau mai degrabă urgie de uitare.
Aici mai sus am pus patru minute de documentar despre CFR-ul american, care este drumul de fier al resbelului, neruşinarea conceptului de contra-putere, groapa comună a presei libere, şi cleştele de plumb cu care suntem traşi de nas spre prăpastie, cu neamurile noastre, dar mai ales cu visele noastre cu tot. Dragii mei, fără har nu e lume! Mântuirea nu poate fi fără purtarea crucii în această lume, fără căutarea Duhului, fără iubirea aproapelui!
Vindecarea cere milă. Nu concurs de tăietori de lemne cu joagărul comunal. Discernământul smereniei, oare ce-are de-a face cu "mai mult, mai repede, mai bine, mai ieftin" ? După ce este singurul care n-a uitat nici în scris de sufletele din "cazul" Tanacu, părintele ierodiacon Savatie Baştovoi scrie încă o carte minunată. Citirea ei m-a lăsat "mască". Mi s-a făcut ruşine de zelul cu care mă numesc singur creştin, dar nu voiesc să ştiu - tocmai eu, păcătosul - de bietul aproapele meu de aici din noroi. Aproapele meu are nevoie în căderea lui dezastruoasă pentru societate, de măcar un pic de omenie pentru el. Mi s-a făcut ruşine citind, pentru că am văzut cum mirosul buburos al căderii este amestecat de-a dreptul cu dezinteresul meu vinovat pentru oricine e în drum spre noroi. Noi n-avem păcate mari sau mici, avem doar păcate de care plângem, ca să ni le spălăm, ori păcate de care nu vrem să ne spălăm. În toate cazurile Mântuitorul nu vrea moartea păcătosului. Există nădejde în cazurile cele mai disperate iar Părinţii n-au încetat nici o clipă să ne facă să gustăm minunea vie a iertării.
Ierodiacon Savatie Baştovoi, O pogorâre la iad - Despre perversiuni şi păcate în general. Apare cu binecuvântarea Prea Sfinţitului DORIMEDONT, episcop de Edineţ şi Briceni, Coperta : Păstorul cel bun (Catacombele lui Domiţian), ISBN 973-8215-74-9, Editura Marineasa, Timişoara, 2002, 108 pagini, BOBE-5279-REFS-0001. ( Cuprins : Două scrisori în apărarea homosexualilor, Despre pornografie, poluţii şi monahism, Despre inocenţa pierdută a sărutului, Ruşinea de dinaintea spovedaniei, De ce căderile sunt, uneori, şi bune ) : O carte gravă, scurtă, minunat gândită, perfect scrisă, întru totul unică în cultura noastră ortodoxă.
Nu putem lăsa nici cel mai mic loc, măcar de coadă, păcatului. Dar căderea aproapelui este căderea mea. Crezându-se un intrus sau fiind deznădăjduit, "bubosul" de aproape - întocmai ca mine păcătosul, şi mai urdurosul de bârnele putrede din ochii mei - suferă întocmai ca mine. Oricât s-ar crede el de unic, este doar omenesc în cădere. Iar eu iar l-am confundat, în zelul meu cel prost, pe păcătosul cel bubos cu păcatul cel urât mirositor. Am uitat că în noroi mai sunt, oricât de jos vor să intre, chiar jalnicii mei fraţi. Mâine pot fi eu în cădere dacă nu fac azi nimic!
Cred de asemeni că societatea le dă azi tot mai mult homosexualilor, le dă drepturi de minoritate, acum chiar dictate tuturor. Folosindu-se de ei, asta mai ales după ce le-a dat ghionturi, stigmate apoi i-a pus la izolare în ghetto-uri, societatea "civilă" îi pune în primele rânduri. Când scopurile de stricare a brumei de societate astfel "civilizată" care ne mai rămâne într-un neam ortodox, vor fi atinse, sunt sigur de altfel că manipulatorii guvernului mondial iar vor arunca primii cu pietrele în homosexuali. În toate cazurile uitarea omeniei e generală. Am decăzut de la nume la număr.
Părintele Savatie argumentează strălucit cazul homosexualilor ca oameni. El, care L-a văzut pe Hristos, nu aruncă pietre. El constată doar, cu vederea inimii, cu vederea cea adevărată, discriminantă doar prin smerenie, că ne mai trebuie smerenie. El arată hidra multiformă a păcatului, cu întinderile ei mereu mai perfide, cu multe capete pe care le vezi tăiate dintr-un loc doar ca să crească în altul... Mereu alte capete buburoase, ca orice crengi putrede, mustind în răul mucegaiului până ce la urmă, cu mintea noastră, ne amintim în fine de rădăcină.
Părintele Arsenie Papacioc zicea chiar, în întâmpinarea hulei prea maniheistă a unuia sau altuia dintre cei care i se plângea, căutând un pic de zidire, "păi, măi copii, oare ce ne-am face fără necurat ?". Marele duhovnic român - un sfânt ca Arsenie Boca, ne avertiza că "Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri." Iar părintele Iustin afla în chiar căderea noastră, când uităm de neamul ortodox, iconomia aceasta :
"Stiţi ce sunt toate aceste rele? Ele nu sunt altceva decat un medicament foarte bun pentru sănătatea noastră sufletească. Cu cât un popor este mai încercat, cu cât un popor este mai împilat, mai strâns şi ţinut in stările acestea de ispitire, cu atât poporul acesta va fi mai inţelept şi mai destoinic in a invinge iadul. "
Părinţii, prin îmbunătăţirea vieţii lor, doar au strivit păcatul în orice formă ispitea, ca pe orice aspidă. Nimeni dintre cei care au scris, spre slava Domnului, şi cu toată ura pe care o aveau pentru păcat - cu care se luptă mereu chiar pentru noi - ei bine, chiar nimeni nu a ridicat piatra ca să cu dea cu ea în păcătos. De ce între timp să fiu eu acela care ar face acest gest tragic ? Dacă părintele Savatie nu se simte înjosit zicând "Eu însă mă socotesc suficient de întinat pentru a nu suferi nici o pierdere de pe urma contactului cu aceşti oameni, mai ales oameni" ca să se coboare să ajute orice suflete chinuite, atunci ce să zic eu, unul din numărul celor care ne "dăm mari", ori facem pe vindecătorii ? Gemând de locul în care a ajuns lumea, dar uitând că facem lumea chiar aşa cum este când nu ne mai atingem de ea, oare ce mai putem vindeca ?
Dreptcredincioşii, în lume cu Hristos, ca trupul cu sufletul lui, nu sunt orbi sau insensibili la lume.
Noi nu suntem orbi, pentru că avem peste tot în lume un ax al ei, care este doar Iisus Hristos Mântuitorul, Domnul, Dumnezeul nostru. Chiar de abia de mai ajungem să ne mai gândim la El în lucrul cel nebunesc al zilelor...
Ca pe covorul fermecat al copilăriei, oricând ne ducem de lângă El, imediat ne cuprinde fuga, în momentul chiar când am părăsit Axul. Prin mersul nebun al lumii, dacă ne luăm la trântă cu ea, iar nu cu noi înşine, suntem iute pe margini, dintr-o zvârlitură cu care nu ne mai putem pune, oricât de viteji am mai fi. De aceea ne trebuia a ne lupta doar cu păcatele noastre. Altfel, cum chiar pe covor ne ducem la vale, apoi cum, darămite, în prăpastia din lumea cea nebună...
Deci să nu mai stăm de loc în lume? Păi nebună o fi ea, dar e a noastră ! Am vrut-o astfel - fără Dumnezeu ! Am vrut-o făcută după poruncile ne-dumnezeieşti. Am vrut-o doar după nebuniile trecătoare ale tuturor celor omeneşti. Apoi astfel am făcut-o chiar noi ! Acum, de suntem singuri, căci este exclusiv sub răspunderea cea mai grea - tocmai aceea a celor care nu mai o au - ne mai mirăm... Oare nu noi am făcut-o astfel? Cu monstruozitatea aceasta a noastră, oare nu noi am făcut-o astfel ?
De ce să ne mai plângem deci când mergem mereu afară din Biserică pentru toate cele ale traiului ? Păi cu gândul acesta al nostru am lăsat lumea să se usuce! Noi, care abia ne mai plângem păcatele noastre ! Iar cu acelea atât de mari, oare cu ce ochi mai avem de plâns lumea toată ? Nu suntem noi de tot nebuni sau cu inimă împietrită ? Azi, când am ajuns de abia ne mai putem plânge pe noi înşine - nu „de milă” ci de păcate - mai suntem oare vrednici de mirare? Cerem iertare, dar cerem iertare fiind pradă unei rotative compresoare mereu tot mai apăsătoare, până la desensitivare. Pe această foaie sufletească produsă cu metode post-postmoderne de rotative compresoare se poate scrie orice minciună !
De aceea traficul cel mai pervers al dezinformării masive este acela al sentimentelor.
Suntem mereu gata să cedăm unui martelaj mediatic subliminal. De loc subtil, dar eficace, acest martelaj care nu mai e umbros, a ajuns a fi măsura exactă a decăderii noastre colective din demnitatea de oameni liberi: Emotivitatea noastră sătulă, uscată prin neîncredere, însetată prin lipsă de nădejde, prăfuită prin dragoste deturnată, de-abia dacă mai are a izbucni ici sau colo, întrucâtva mai de-adevărat, câte un pic, dar aiurea. Chiar aceste izbucuri sunt repertoriate de magiştrii din întuneric ai discursului public, pentru a fi canalizate spre interese mereu noi, mereu obscure - de obicei nimic altceva decât miasmele grele ale unor mlaştini înşelătoare.
Dintre tot mai rarii scriitori lucizi, care n-au încetat să privească lumea cu omenie, John Pilger este cel mai distins. Un australian care a priceput încă din timpul războiului din Vietnam ce se petrece în lume, un regizor care nu s-a oprit de fel să rostească adevărul, acest bătrân sincer cu scrisul curat, nu încetează să ne minuneze. Ca mergători la biserică, avem încă un exemplu de la o fire smerită, prin aceasta plină de un discernământ tainic, mereu delicat, care ne face de râs fumurile acelui balcanism gras, afumat, din care ne plăcea a da lecţii tuturora !
Iran May be the Greatest Crisis of Modern Times by John Pilger
The Israeli journalist Amira Hass describes the moment her mother, Hannah, was marched from a cattle train to the Nazi concentration camp at Bergen-Belsen. "They were sick and some were dying," she says. "Then my mother saw these German women looking at the prisoners, just looking. This image became very formative in my upbringing, this despicable ‘looking from the side'."
It is time we in Britain and other Western countries stopped looking from the side. We are being led towards perhaps the most serious crisis in modern history as the Bush-Cheney-Blair "long war" edges closer to Iran for no reason other than that nation's independence from rapacious America. The safe delivery of the 15 British sailors into the hands of Rupert Murdoch and his rivals (with tales of their "ordeal" almost certainly authored by the Ministry of Defense – until it got the wind up) is both a farce and a distraction. The Bush administration, in secret connivance with Blair, has spent four years preparing for "Operation Iranian Freedom." Forty-five cruise missiles are primed to strike. According to Russia's leading strategic thinker General Leonid Ivashov: "Nuclear facilities will be secondary targets... at least 20 such facilities need to be destroyed. Combat nuclear weapons may be used. This will result in the radioactive contamination of all the Iranian territory, and beyond."
One million Iraqis fill the streets of Najaf demanding that Bush and Blair get out of their homeland – that is the real news: not our nabbed sailor-spies, nor the political danse macabre of the pretenders to Blair's Duce delusions. Whether it is treasurer Gordon Brown, the paymaster of the Iraq bloodbath, or John Reid, who sent British troops to pointless deaths in Afghanistan, or any of the others who sat through cabinet meetings knowing that Blair and his acolytes were lying through their teeth, only mutual distrust separates them now. They knew about Blair's plotting with Bush. They knew about the fake 45-minute "warning." They knew about the fitting up of Iran as the next "enemy."
Declared Brown to the Daily Mail: "The days of Britain having to apologize for its colonial history are over. We should celebrate much of our past rather than apologize for it." In Late Victorian Holocausts, the historian Mike Davis documents that as many as 21 million Indians died unnecessarily in famines criminally imposed by British colonial policies. Moreover, since the formal demise of that glorious imperium, declassified files make it clear that British governments have borne "significant responsibility" for the direct or indirect deaths of between 8.6 million and 13.5 million people throughout the world from military interventions and at the hands of regimes strongly supported by Britain. The historian Mark Curtis calls these victims "unpeople." Rejoice! said Margaret Thatcher. Celebrate! says Brown. Spot the difference.
Brown is no different from Hillary Clinton, John Edwards and the other warmongering Democrats he admires and who support an unprovoked attack on Iran and the subjugation of the Middle East to "our interests" – and Israel's, of course. Nothing has changed since the US and Britain destroyed Iran's democratic government in 1953 and installed Reza Shah Pahlavi, whose regime had "the highest rate of death penalties in the world, no valid system of civilian courts and a history of torture" that was "beyond belief" (Amnesty).
Look behind the one-way moral screen and you will distinguish the Blairite elite by its loathing of the humane principles that mark a real democracy. They used to be discreet about this, but no more. Two examples spring to mind. In 2004, Blair used the secretive "royal prerogative" to overturn a high court judgment that had restored the very principle of human rights set out in Magna Carta to the people of the Chagos Islands, a British colony in the Indian Ocean. There was no debate. As ruthless as any dictator, Blair dealt his coup de grâce with the lawless expulsion of the islanders from their homeland, now a US military base, from which Bush has bombed Iraq and Afghanistan and will bomb Iran.
In the second example, only the degree of suffering is different. Last October, the Lancet published research by Johns Hopkins University in the US and al-Mustansiriya University in Baghdad which calculated that 655,000 Iraqis had died as a direct result of the Anglo-American invasion. Downing Street officials derided the study as "flawed." They were lying. They knew that the chief scientific adviser to the Ministry of Defense, Sir Roy Anderson, had backed the survey, describing its methods as "robust" and "close to best practice," and other government officials had secretly approved the "tried and tested way of measuring mortality in conflict zones." The figure for Iraqi deaths is now estimated at close to a million – carnage equivalent to that caused by the Anglo-American economic siege of Iraq in the 1990s, which produced the deaths of half a million infants under the age of five, verified by Unicef. That, too, was dismissed contemptuously by Blair.
"This Labour government, which includes Gordon Brown as much as it does Tony Blair," wrote Richard Horton, editor of the Lancet, "is party to a war crime of monstrous proportions. Yet our political consensus prevents any judicial or civil society response. Britain is paralyzed by its own indifference."
Such is the scale of the crime and of our "looking from the side." According to the Observer of 8 April, the voters' "damning verdict" on the Blair regime is expressed by a majority who have "lost faith" in their government. No surprise there. Polls have long shown a widespread revulsion to Blair, demonstrated at the last general election, which produced the second lowest turnout since the franchise. No mention was made of the Observer's own contribution to this national loss of faith. Once celebrated as a bastion of liberalism that stood against Anthony Eden's lawless attack on Egypt in 1956, the new right-wing, lifestyle Observer enthusiastically backed Blair's lawless attack on Iraq, having helped lay the ground with major articles falsely linking Iraq with the 9/11 attacks – claims now regarded even by the Pentagon as fake.
As hysteria is again fabricated, for Iraq, read Iran. According to the former US Treasury Secretary Paul O'Neill, the Bush cabal decided to attack Iraq on "day one" of Bush's administration, long before 11 September 2001. The main reason was oil. O'Neill was shown a Pentagon document entitled "Foreign Suitors for Iraqi Oilfield Contracts," which outlined the carve-up of Iraq's oil wealth among the major Anglo-American companies. Under a law written by US and British officials, the Iraqi puppet regime is about to hand over the extraction of the largest concentration of oil on earth to Anglo-American companies.
Nothing like this piracy has happened before in the modern Middle East, where OPEC has ensured that oil business is conducted between states. Across the Shatt al-Arab waterway is another prize: Iran's vast oilfields. Just as nonexistent weapons of mass destruction or facile concerns for democracy had nothing to do with the invasion of Iraq, so nonexistent nuclear weapons have nothing to do with the coming American onslaught on Iran. Unlike Israel and the United States, Iran has abided by the rules of the Nuclear Non-Proliferation Treaty, of which it was an original signatory, and has allowed routine inspections under its legal obligations. The International Atomic Energy Agency has never cited Iran for diverting its civilian program to military use. For the past three years, IAEA inspectors have said they have been allowed to "go anywhere." The recent UN Security Council sanctions against Iran are the result of Washington's bribery.
Until recently, the British were unaware that their government was one of the world's most consistent abusers of human rights and backers of state terrorism. Few Britons knew that the Muslim Brotherhood, the forerunner of al-Qaeda, was sponsored by British intelligence as a means of systematically destroying secular Arab nationalism, or that MI6 recruited young British Muslims in the 1980s as part of a $4bn Anglo-American-backed jihad against the Soviet Union known as "Operation Cyclone." In 2001, few Britons knew that 3,000 innocent Afghan civilians were bombed to death as revenge for the attacks of 11 September. No Afghans brought down the twin towers. Thanks to Bush and Blair, awareness in Britain and all over the world has risen as never before. When homegrown terrorists struck London in July 2005, few doubted that the attack on Iraq had provoked the atrocity and that the bombs which killed 52 Londoners were, in effect, Blair's bombs.
In my experience, most people do not indulge the absurdity and cruelty of the "rules" of rampant power. They do not contort their morality and intellect to comply with double standards and the notion of approved evil, of worthy and unworthy victims. They would, if they knew, grieve for all the lives, families, careers, hopes and dreams destroyed by Blair and Bush. The sure evidence is the British public's wholehearted response to the 2004 tsunami, shaming that of the government.
Certainly, they would agree wholeheartedly with Robert H. Jackson, chief of counsel for the United States at the Nuremberg trials of Nazi leaders at the end of the Second World War. "Crimes are crimes," he said, "whether the United States does them or whether Germany does them, and we are not prepared to lay down a rule of criminal conduct which we would not be willing to have invoked against us."
As with Henry Kissinger and Donald Rumsfeld, who dare not travel to certain countries for fear of being prosecuted as war criminals, Blair as a private citizen may no longer be untouchable. On 20 March, Baltasar Garzón, the tenacious Spanish judge who pursued Augusto Pinochet, called for indictments against those responsible for "one of the most sordid and unjustifiable episodes in recent human history" – Iraq. Five days later, the chief prosecutor of the International Criminal Court, to which Britain is a signatory, said that Blair could one day face war-crimes charges.
These are critical changes in the way the sane world thinks – again, thanks to the Reich of Blair and Bush. However, we live in the most dangerous of times. On 6 April, Blair accused "elements of the Iranian regime" of "backing, financing, arming and supporting terrorism in Iraq." He offered no evidence, and the Ministry of Defense has none. This is the same Goebbels-like refrain with which he and his coterie, Gordon Brown included, brought an epic bloodletting to Iraq. How long will the rest of us continue looking from the side?
Nu mai mult decât o zi, frate Ioane ! Privim drept înainte, John Pilger ! Nici cu ochelari de cal, nici orbi la lumina laterală, nici uitând de propria mea bârnă ! Indignarea doar pentru câteva din cele ce fac lacrimile lumii, iar nu pentru toate cele ale ei de plâns, este nu atât metanie, cât strigare din piepturi de animale...
"Like an actor wearing a mask, I come forward, masked, on the stage of the world. […] It will be for the masked philosopher to unmask the sciences and to make their continuity and their unity appear with their beauty” (The Dream of Descartes, 41, 92 n.25).
Avantajul legislaţiei aplicate adevărului istoric este imediat - desfiinţarea prin decret, ca odinioară prin soviete, a legitimării sociale a actului de căutare a adevărului. Universul discursului este dat de manufactura mondialistă, care arată legic cum se face indignarea selectivă. Altfel spus : Tonul la cântec - plutonul doi tace, noi cei de la CI vorbim.
Totuşi, vigilenţa propagandadei imperiului construit de guvernul mondial nu e niciodată superfluă. De aceea a apărut - acum 20 de ani s-ar fi zis "în mod legic" - un nou fenomen internautic, apoi mediatic în general : Ziotrolling-ul.
Acesta n-are legătură cu semiţii sau cu inamicii lor, cât are de-a face cu noua ordine mondială - aceea care combate neamurile, le pune la luptă între ele, apoi amestecă totul ca să dizolve răspunderile. Ziotrolling-ul uzează de acuza antisemită pentru a teroriza intelectual, pentru a opri cercetarea adevărului istoric, într-un cuvânt pentru a instaura ordinea grupului de interese pe care îl numim, cu un cuvânt concret, guvernul mondial.
Nici chiar Jimmy Carter, fostul preşedinte american, nu scapă din colimatorul guvernului mondial, darămite oricine altcineva !:) Pentru că a deranjat politica sionistă, pentru că vrea pace pentru poporul israelian, pentru că a scris o carte foarte populară numită Pace, nu apartheid, Jimmy Carter este acuzat că ar fi, ei bine..., antisemit :). În direct! De câtre acel Ziotrol din off. Chiar cucoana care "modera" interviul acesta are un lapsus când aude, ca un proband pavlovian, cuvântul cheie anti-semit: "This name calling is fine... er... is enough !" :) . Aici Jim Carter respinge cu smerenie, umor ghiduş, apoi cu entuziasm promovarea sa ca antisemit... Dar să amintesc şi contextul larg al acestui caz : Descinderea din patriarhul Sem este aceeaşi pentru maltezi, berberi, palestinieni sau evrei autentici (sefarzii). Dar khazarii - spânii cum ar fi spus Creangă, sau cei cu părul roşu, un neam asiatic, turcic, cu hanii, apoi caganii lor (Cohen, Kahane) abia târziu iudaizat, din care provin peste 90% din cei care se pretind azi evrei dar nu sunt - au acaparat termenul pentru a nota cu el pe inamicii lor, inclusiv pe evreii veritabili. Cum spunea un hâtru bun de glume, antisemitismul era cuvântul cu care se desemnau inamicii semiţilor iar acum este cuvântul cu care pretendenţii la numele de semiţi denumesc pe inamicii lor, inclusiv semiţi...
Blogoreicii nu pot să ignore această nouă "maladie a spiritului contemporan", nu din motive gnoseologice, ci pur practice... Nu oricine are tribuna lui Jim Carter, nici vârsta sau statutul, sau chiar norocul de a fi liber a spune tot adevărul. Este o atmosferă veninoasă în lume. A devenit din nou periculos a te exprima liber. Dar aceasta nu este o victorie a terorismului intelectual, ci o cădere a celor care tind să atribuie valori cantitative acelor lucruri care nu aparţin decât Domnului, cum ar fi vieţile noastre.
Predoslovie Ziotroll-ul sau Ziotroller-ul este un "vizitator" cu agendă sionistă, anticreştină şi antinaţională, care face parte din reţeaua globală a unui grup de interese numit guvern mondial. Cele mai multe organizaţii de "secoritate" au pe statele de plată Ziotrolls. Ei sunt identificaţi de internauţii chevronnés, repertoriaţi, şi poftiţi afară din forumuri ca agents provocateurs. Dar cum ei sunt plătiţi la kilogram, şi nu în detaliu, la bucată, fenomenul Zio-troller-ilor se va accelera în viitorul imediat, câtă vreme organizaţii "caritative" ca Wikipedia sau legislaţiile "naţionale" îi vor proteja. Suntem, să nu uităm, în plină rinoceriadă. Larvatus prodeo :)
1 Fenomenologie Procuparea principală a Ziotrollului este aceea de a provoca scandal. Folosind legislaţia favorabilă provocărilor, calommniilor sau minciunilor nepedepsite în diverse jurisdicţii, Ziotrollul insultă naţiunile, mânjeşte valorile, caricaturizează, degradează, mimează prostia (uneori cu mult talent), împroaşcă bine cu noroi, dezinformează, notează reacţiile şi raportează superiorilor nume, date şi lideri potenţiali ai mişcării antimondialiste. Listele create de Ziotrolls nu sunt uitate niciodată. De curând "stilul" cultural al organului de propagandă al guvernului mondial numit Wikipedia s-a îmbogăţit cu etichete şi autodenunţuri :)
2 Veghea de ţară de la hotară În acest context, utilizatori ai Wikipediei ca irismeister sunt, de exemplu, pe listele celor ce trebuie supra-vegheaţi. Nu trebuie glumit cu aceste liste. Nu este exclus ca într-una din zilele ce urmează irismeister să fie accidentat întâmplător de o maşină, de un grup aparent "neutru" de huligani, sau pur şi simplu "marcat pentru deletare" cum se zice în bogata limbarniţă a noilor terorişti intelectuali, ei înşişi nu tocmai intelectuali... Degradarea orwelliană a discursului public nu are limite inferioare. De aceea, dacă aveţi ceva de spus şi nu îndrăzniţi, este util să comunicaţi discret, sau indirect, dar nu public, pentru că irismeister va lua pe spinarea sa ceea ce este de spus, el find deja pe aceste liste.
Este semnificativ să se compare date obiective cu viziuni subiective asupra datelor, pentru a vedea datele prin unghiuri diferite şi a putea pune la cântar opiniile. De aceea am ales de pe You Tube două documentare :
Primul a fost cenzurat la inventarul vizionărilor (chipurile 75,438 dar contorul e dat înapoi periodic). Mai mult, acesta a fost cenzurat complet la Comments: 0.
Al doilea a fost favorizat la inventarul vizionărilor (chipurile 288,867 dar contorul e dat înainte automat prin vizionări care durează 0 secunde). Mai mult, comentariile, chipurile 1818, sunt ca la BBC, unde cenzura face să treacă in for doar ''a balanced proportion of all views received''. Ciudat, dar un panel de cercetători a trimis în mod coordonat un număr prestabilit de opinii pentru testarea cenzurii, aflând cum balanced proportion era tocmai contrariul echilibrului. De ce ne mirăm ? Doar BBC-ul este cel care a uitat cum a făcut un reportaj "în direct" pe 11 septembrie 2001, scăpând scoop-ul prăbuşirii imobilului 11 cu 17 minute înainte de eveniment. Apoi "a pierdut înregistrarea"...
3 Măsuri şi Contramăsuri Cel mai mare inamic al ziotrollului este Adevărul. Nu trebuie uitat că pentru Adevăr se poate muri, iar moartea în luptă este doar un mic dar tradiţional. Este un dar din dar pentru ca aceia ce ne urmează să nu uite nici ei că trecutul a fost altfel decât cel rescris de guvernul mondial. Trecând de la tragic la comic, poate nu este lipsit de interes să se practice în "versiunea" "română" a Wikipediei un sistem de control al Ziotroll-ului, fenomen pentru care alte Wikipedii mai bine pricepute de utilizatori sau editorii ei au organizat grass-root countermeasures. Dar visez. C'était juste pour rire... :)
4 Concluzie Dacă Wikipedia, un mediu favorabil Ziotrollului by design este irecuperabilă, vajnicii şi tinerii luptători pentru adevăr trebuie să abandoneze vasul, şi să se organizeze în forme alternative, mai potrivite cu apărarea în războiul larvat dar permanent contra adevărului la care se dedau păpuşarii Ziotroll-ilor.
5 O notă personală Experienţa mea personală cu Ziotroller-ii a fost formatoare:
Mi s-a întâmplat un lucru îngrozitor. La un moment dat, minciuna şi calomnia nu m-au mai afectat, apoi nici nu m-au mai atins. Nu mi-a mai fost frică. Terorismul cel mai mare este, am priceput imediat, tocmai acela al celor care afectează a-l combate.
Un american a demonstrat, cu numărătoare în regulă, că în secolul douăzeci cele mai multe crime au fost comise de guvernele "alese" contra populaţiilor care l-au ales. "Ne-am ales" cum zicea Caragiale... Americanul a numit acest fenomen "democid". Nu-i dau numele pentru a nu favoriza trecerea sa pe listele negre...
Filosemitismul este folosit de guvernul mondial pentru infiltrarea tuturor neamurilor cu inamicii neamurilor. N-am priceput niciodată cum poate fi cineva împotriva unui neam întreg, lăsat de Domnul în lume. Cu atât mai mult nu pricep cum poate fi cineva atât de persistent contra tuturor neamurilor. Nu pot fi, prin felul cum m-a făcut Domnul, împotriva cuiva, oricare ar mai fi acela. Sunt doar împotriva păcatelor mele. De aceea, decât fals filo-antisemit mai bine veritabil anti-filosemit !
Dane, Dane, anti-filosemitule! :) M-am autodemascat! :) Nu mai mi-e teamă ! Sunt liber ! Imaginaţi oare dumneavoastră toate concluziile ? Ei bine, este absolut îngrozitor ca teroarea să nu mai terorizeze... Acesta este mesajul meu către orice Ziotroll, în limbajul ceistic pe care l-am deprins fiind încarcerat în armata comunistă : Indicativul Cărarea :)
Ziotroll-ul e gol ! I-am văzut posteriorul ! Este mare şi gras, spân şi roşu, dar foarte moale. L-am văzut cu ochii mei ! El este tare doar prin obscuritate. Fondul de comerţ al fricii, industriei de război şi statului mondialo-fascist, se dezumflă dintr-o dată la toucher ca un balon înţepat plin de gaze care nu sunt de loc de luptă.
Imaginaţi oare dvs, iubite cititor, patetismul unei terori care provoacă haz? Ce poate fi mai tragicomic decât o glumă proastă care ne terorizează doar simţul umorului? Desigur, doar scobitoarea lui Jarry, ultima sa dorinţă...
Dan is a medical doctor
(whose name of the trade comes from Vennemann's recently unearthed proto-vasconic *bede, much later giving Latin mederi, meaning thus "to render a human being integer", and Daco-Romanian bade, as well as Greek Andromede - "an integer young woman". Mederi is defective, for it has no perfect, deponent, having no passive, and dual, for its complements are formed with Dative, as well as the Accusative :- ) Dan is the prickly and humbly erudite but blogorrheic author of Irismeister's Review of Books, and Legea Strămoşească, Abaris the Hyperborean, and many essays as well as medical "iridonomic" Trans-Iridial Studies, now available immediately ( please help him continue his research ) at Docteur Waniek Blogspot.
